Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Razie în Baciu și Chinteni. Patru bărbați duși la secție

0 287

În cadrul unei acțiuni care au avut ca și scop ridicarea gradului de siguranță publică, polițiștii au descoperit, pe lângă alte nereguli, și patru bărbați pe numele cărora fuseseră emise anterior mandate de aducere în vederea audierii.

Poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Baciu, cu sprijinul  Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 1 Poliţie, Biroul Rutier Cluj, Serviciului de acţiuni Speciale Cluj, Secţiei Rurale Aghireşu, şi inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului rutier (ISCTR Cluj) precum şi cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj au desfăşurat, la data de 14 martie a.c., o acţiune cu efective mărite în vederea creșterii  gradului de siguranță publică a cetățenilor și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

Activităţile au vizat localităţile comunele Chinteni şi Baciu, dar şi satele aparţinătoare de acestea.cPentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale, din care 19 la regimul rutier, conform OUG 195/2002, fiind reţinut un certificat de înmatriculere şi fiind constatată o infracţiune de conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

Poliţiştii au condus la sediul secţiei partu persoane pe numele cărora fuseseră emise anterior mandate de aducere în vederea audierii, aceştia fiind cercetaţi în mai multe doasare penale. Cei patru bărbaţi au vârsta de 35, 21, 27 şi respectiv 27 de ani fiind din Comuna Aghireşu 3 iar cel de a-l patrulea din comuna Baciu.

De asemenea, un bărbat  de 45 de ani care conducea o autoutilitară de transport marfă, a fost sanţionat pentru că nu avea achitată taxa de drum şi pentru că efectua activităţi de transport fără a avea licenţă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.