Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Razie a polițiștilor la Dej, Cășeiu, Chiuiești, Cîțcău, Coplean și Rugășești. Ce au descoperit oamenii legii

0 30

Poliţiştii clujeni au participat la o acțiune în sistem integrat pe raza de competență a Poliției municipiului Dej pentru a preveni şi combate infracţionalitatea stradală, comerţul ilicit, abaterile rutiere şi transportul ilegal de mărfuri.

 În 11 aprilie a.c., între orele 06.00-12.00, 41 polițiști din cadrul Poliției municipiului Dej, Secției 5 Poliție Rurală Dej, împreună cu 8 jandarmi, 5 polițiști locali, 2 lucrători din cadul SC Electrica SA și 2 lucrători din cadrul structurii de evidență a persoanei au desfășurat acţiuni în sistem integrat pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică pe raza de competență.

Poliţiştii au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Potrivit comunicatului IPJ Cluj, poliţişti de la structuri de ordine publică, rutier și investigaţii criminale, în cooperare cu efective de la celelalte instituții participante au efectuat acţiuni specifice pe raza municipiului Dej, dar şi în mediul rural, în localitățile Cășeiu, Chiuiești, Cîțcău, Coplean și Rugășești.

În cadrul acţiunii au fost verificate 9 societăți comerciale și 149 persoane.

De asemenea, poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere rutiere, pentru fluidizarea traficului, impunerea respectării normelor rutiere de către toţi participanţii la trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au fost nevoiţi să aplice 51 sancţiuni contravenţionale, dintre care 9 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 15 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,  1 la Legea 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și 26 la OUG nr. 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

A fost pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei emis de către Judecătoria Șimleu Silvaniei, privind un bărbat de 26 ani din comuna Bobota, județul Sălaj, condamnat la pedeapsa de 4 ani  închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Bărbatul a fost escortat la penitenciar pentru a fi încarcerat.

Totodată, s-au confiscat mai multe bunuri deţinute, respectiv comercializate fără respectarea prevederilor legale, în valoare de circa 1.000 de lei.

Activităţile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor continuă, pentru reducerea numărului de fapte antisociale prin prezenţa activă a poliţiştilor în mijlocul comunităţii clujene, mai precizează IPJ Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More