Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Destine Holidays

Reclamaţia de agresiune sexuală la adresa stareţului mănăstirii Petrova este o intenţie de discreditare, susține Episcopia Maramureșului

0 286

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului afirmă că reclamaţia pentru agresiune sexuală la adresa stareţului de la mânăstirea din Petrova, venită din partea unei persoane pe care o califică drept „instabilă emoţional”, este o intenţie de discreditare din partea celor care vor să profite financiar de pe urma conflictului din Ucraina.

O refugiată din Ucraina, în vârstă de 22 de ani, a reclamat la Poliţie că a fost agresată sexual în timp ce era cazată la o mănăstire din judeţul Maramureş.

Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă, cel reclamat fiind stareţul Mănăstirii Petrova.

Preotul inspector Andrei Pop, purtător de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, a declarat luni pentru News.ro, că de la debutul războiului din ţara vecină mănăstirea Petrova a primit aproape 1000 de refugiaţi şi nu a existat nicio plângere la adresa părintelui stareţ, care este în acest post de aproape două decenii.

„Reclamaţia venită din partea unei persoane instabile emotional, care a stat doar două zile la Mănăstire, din care într-una pr. Agaton Oprişan a lipsit, fiind plecat în zona Aradului pentru a oferi consiliere duhovnicească refugiaţilor de acolo, credem că este o intenţie de discreditare a Mănăstirii care s-a implicat activ în problema refugiaţilor, încurcând interesele materiale ale celor care încearcă să profite financiar de pe urma conflictului din Ucraina. Regretăm profund acest episod prin care facerea de bine şi implicarea permanentă a Mănăstirii Petrova, în loc să primească recunoştinţa persoanei ajutate, aşa precum se întâmplă din partea celor care sunt găzduiţi şi ajutaţi de la începutul conflictului, are parte de acest eveniment nedorit şi atât de jenant şi nepotrivit chiar în perioada Postului cel Mare”, transmite marţi Episcopia Maramureşului şi Sătmarului referitor la „plângerea făcută de o femeie de naţionalitate ucraineană, la adresa pr. Agaton Oprişan stareţul Mănăstirii Petrova prin care aceasta ar fi fost agresată sexual, caz dezbătut în presă”.

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului afirmă că, imediat după apariţia în media a acestei sesizări, a demarat o anchetă internă, iar corpul de inspecţie şi control al Episcopiei s-a deplasat la Mănăstirea Petrova pentru a face cercetările necesare. 

Conform episcopieri, o femeie în vârstă de 22 de ani însoţită de un copil minor a sosit în cursul zilei de miercuri 13 aprilie. în vama Sighet, a fost preluată împreună cu alte persoane şi dusă la Mănăstirea Petrova pentru a primi cazare şi îngrijiri.

„Persoana era foarte dezorientată şi instabilă emoţional datorită unor probleme de familie şi situaţiei războiului, lucru sesizat şi de un psiholog de naţionalitate ucraineană refugiată la Mănăstirea Petrova de la începutul conflictului. Persoana reclamantă a părăsit Mănăstirea fără explicaţie în cursul zilei de vineri 15.04. ac, iar sâmbătă 16.04. a.c. a formulat o plângere la Poliţia Municipiului Sighet în care a menţionat că a fost agresată sexual de către un bărbat în vârstă de 55 de ani. IPJMM a demarat o anchetă în acest caz, ale cărei concluzii urmează să le primim”, precizează episcopia Maramureşului.

Din cele cercetate la Mănăstirea Petrova şi audierea de către corpul de inspecţie şi control al Episcopiei s-a constat că în momentul de faţă sunt cazate la mănăstire aproximativ 30 de persoane refugiate care primesc cazare, masă, îmbrăcăminte şi consiliere religioasă gratuit. Acestea sunt mulţumite de condiţiile oferite şi de comportamentul personalului mănăstirii şi nu doresc să plece de acolo până la încetarea conflictului din ţara lor.

„Personalul mănăstirii anchetat a rămas surprins de reclamaţia făcută, neexistând nici o suspiciune privind un comportament neadecvat al Pr. Stareţ Agaton Oprişan, care conduce Mănăstirea de peste 20 de ani”, susţin reprezentanţii episcopiei.

De la începutul conflictului armat din Ucraina şi sosirea primilor refugiaţi în ţara noastră, bisericile şi mănăstirile s-au solidarizat pentru a oferi, alimente, medicamente, haine şi cazare refugiaţilor veniţi din zona de conflict.

La Mănăstirea Petrova până la această dată au primit cazare, haine, mâncare şi asistenţă religioasă în mod gratuit aproximativ 1000 de persoane venite din Ucraina. Unele au fost cazate o noapte sau pentru o perioadă mai îndelungata. Mănăstirea oferă permanent cazare şi masă pentru 40 de persoane. 

„Sperăm că organele de cercetare ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş vor reuşi să aducă mai multă lumină în acest caz, iar mănăstirea şi vieţuitorii ei se vor bucura de aceeaşi recunoştinţă pe care au primit-o până acum, preţuire şi apreciere din partea tuturor celor ce beneficiază de ajutor creştin şi fratern!”, conchide Episcopia Maramureşului şi Sătmarului în comunicatul postat pe pagina sa de Facebook.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More