Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Recomandări pentru motocicliști, la început de primăvără

0 49

Dragi parteneri de drum, știm că timpul frumos și asfaltul uscat aduc bucurie în sufletul oricărui iubitor de motoare. Știm, de asemenea, că odată cu începutul primăvării, motocicliștii ies din hainele grele de iarnă și trec la gecile și cizmele cu protecție și la căștile proaspăt-curățate, atât de necesare pentru siguranța lor.

Pentru a vă putea bucura din plin de primăvară, noi, polițiștii, vă recomandăm:

Purtaţi întotdeauna îmbrăcăminte de protecţie întrucât numai aceasta vă poate asigura o bună protecţie în timpul unui accident şi vă protejează de intemperii. Vă sfătuim să optați pentru echipamentul modular ,,în straturi” astfel încât să-l puteţi adapta la condiţiile meteo în schimbare.

Fiţi vizibili! Purtați haine strălucitoare, reflectorizante!

Abordaţi curbele cu viteză moderată, fără a le „tăia”! Multe accidente se întâmplă din cauza pătrunderii pe sensul opus.

Feriţi-vă de vehicule la viraje şi intersecţii! Cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de şoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare.

Fiţi pregătiţi pentru condiţii periculoase de drum – carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriş, cale de rulare tramvai, gropi şi alte pericole rutiere de suprafaţă care vă pot afecta grav aderenţa generând accidente și…PE MOTOARE!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj vă urează o călătorie fără evenimente nedorite!

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More