Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Reprezentanții autorităților publice locale din zona Dej-Gherla s-au întâlnit la Dej cu prefectul Clujului și secretarul de stat Adrian Bădilă – FOTO/VIDEO

0 590

Sala mare a Primăriei Dej a fost gazdă joi întâlnirii de lucru pe care Instituția Prefectului Județul Cluj a organizat-o cu reprezentanți ai autorităților publice locale din 36 de localități din zona Dej și Gherla, invitat special al întâlnirii fiind secretarul de stat în Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Adrian Bădilă.

Discuțiile au fost foarte aprinse, principala temă de dezbatere fiind problemele legate de schimbarea legislației în ceea ce privește fondul funciar, cadastrul și publicitatea imobiliară.

Pentru a oferi lămuriri în aceste privințe reprezentanților primăriilor din localitățile din zona Dej – Gherla, la dezbateri au fost prezente și Leontina Kovacs și Ana Bob, directorul și șef serviciu cadastru, de la Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Cluj.

Participanții au adresat întrebări pertinente și au cerut lămuriri în ceea ce privește aplicarea noii legislații în vigoare, au discutat cazuri concrete cu care se confruntă în activitatea desfășurată în cadrul primăriilor unde sunt angajați și au solicitat simplificarea procedurilor și reducerea birocrației în activitatea desfășurată.

Temele de discuție au ținut de administraţia publică locală, fondul funciar, în contextul asigurării unei proceduri unitare de întocmire a planurilor parcelare necesare redactării titlurilor de proprietate, precum şi de eficientizarea procesului de transparenţă.

„Legile transparenţei, respectiv legea accesului la informaţii de interes public şi legea transparenţei decizionale, trebuie văzute ca elemente importante de prevenire a corupţiei, de creştere a încrederii cetăţenilor în autorităţile administraţiei publice locale şi ca formă de protecţie la nivelul primarilor, a viceprimarilor şi a funcţionarilor publici. La nivelul Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic se lucrează la elaborarea unui Memorandum privind standardizarea accesului la informaţiile de interes public pe site-urile instituţiilor publice care se va aplica la nivel de ministere, prefecturi şi primării. Întâlnirea de la Dej a fost una benefică, un bun prilej de a colecta opinii, puncte de vedere ale comunităţilor locale care vor fi mai bine integrate în iniţiativele guvernamentale de acte normative”, a declarat secretarul de stat Adrian Bădilă, la finalul întâlnirii.

O dezbatere asemănătoare a fost organizată ieri la Cluj-Napoca, pentru ca mâine, o altă întâlnire pe aceste teme să aibă loc pentru zona Turda – Huedin, a anunțat prefectul Gheorghe Vușcan.

Vedeți în materialul video de mai sus secvențe cuprinzătoare din cadrul dezbaterilor dar și declarațiile de presă pe care le-au făcut la finalul întâlnirii prefectul Gheorghe Vușcan, secretarul de stat Adrian Bădilă și primarul Dejului, Costan Morar.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1071209242941842.1073742170.467241263338646&type=3


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More