Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Resuscitat pe stadion și transportat la spital. Un suporter CFR Cluj a suferit un infarct în tribune – VIDEO

0 2.029

Un echipaj SMURD, care asigura măsuri specifice pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, a fost solicitat să acorde asistență medicală de urgență unui bărbat care a intrat în stop cardio-respirator, în timp ce asista la meciul de fotbal ce s-a desfășurat joi seară.

Câteva persoane cu pregătire medicală ce se aflau în apropierea bărbatului, în vârstă de aproximativ 60 de ani, au început manevrele de resuscitare de bază, până la sosirea salvatorilor SMURD.

Echipajul a preluat imediat aplicarea manevrelor de resuscitare și a început suportul vital avansat pentru victimă.

Din fericire, acestea au reușit să readucă semnalele vitale pentru bărbat fiind transportat la institutul inimii pentru îngrijiri de specialitate. Acesta era conștient și cooperant în momentul predării.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.