Rețea de traficanți de droguri destructurată la Bistrița – VIDEO
Poliţişti ai Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate Suceava şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava au desfăşurat o acţiune în vederea probării activităţii infracţionale a unei grupări specializată în săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, pe ruta Spania – România.
La data de 11 iunie, în jurul orei 10.50, oamenii legii au organizat o acţiune de prindere în flagrant a suspecţilor, pe raza localităţii Şintereag, judeţul Bistriţa Năsăud, în urma căreia au identificat trei persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 38 de ani, în timp ce ar fi încercat să comercializeze cannabis.
În urma controlului efectuat asupra bagajelor celor trei suspecţi a fost găsită cantitatea de 840,2 de grame de substanţă vegetală, susceptibilă de a fi cannabis, disimulată în interiorul unor cutii de detergent, despre care există informaţii că ar fost procurată din Spania de unul dintre suspecţi.
Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că, drogurile erau destinate consumatorilor din judeţele Suceava şi Bistriţa Năsăud.
În baza probatoriului administrat în cauză, doi dintre suspecţi au fost reţinuţi de procurori, pentru 24 de ore, iar ulterior Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.
Activităţile de cercetare penală continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.