Reteag: Bărbat grav rănit după ce a scăpat ATV-ul de sub control și s-a izbit de un podeț
Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit, sâmbătă seara, la un accident de circulație produs în Reteag, unde, un ATV condus de un bărbat de 42 de ani din localitate a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un podeț.
Verificările efectuate de către polițiști au indicat faptul că ATV-ul implicat în evenimentul rutier nu este înmatriculat și conducătorul acestuia nu deține permis de conducere, au transmis reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
”În urma accidentului bărbatul a fost rănit necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Întrucât starea de sănătate nu a permis testarea cu aparatul etilotest, acestuia urmează să-i fie recoltate mostre biologice”, au precizat cei de la IPJ.
”Victima a fost preluata conștientă, cooperantă cu traumatism cranian cerebral și traumatism facial. Este transportată la spital pentru investigații medicale amănunțite”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutier în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând să fie stabilite cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.