Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Reţetă periculoasă: alcool şi viteză

0 616

Un tânăr, de 22 de ani, a fost personajul principal într-un accident provocat pe fondul consumului de alcool şi al vitezei.

Un accident rutier s-a produs azi-noapte, în jurul orei 01:00, pe raza oraşului Vişeu de Sus. Conform IPJ Maramureş un tânăr de de 22 de ani, care conducea un moped, într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul direcţiei de mers, s-a lovit de parapetul metalic de pe marginea părţii carosabile, iar apoi s-a răsturnat. Tânărul, care nu purta nici cască de protecţie, a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Verificările poliţiştilor scos la iveală faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar vehiculul condus era neînmatriculat. Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar poliţiştii continuă certările, urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More