Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Reținut de polițiști pentru trei infracțiuni la regimul rutier

0 96

La data de 30 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 49 de ani, din localitatea Șanț, cercetat pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. În cursul acestei zile va fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Astfel, la data de 29 septembrie, în jurul orei 20.13, bărbatul de 49 ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul național 17D, prin localitatea Rodna, a surprins și accidentat un tânăr de 15 ani, din Rodna, care se deplasa pe acostamentul drumului, pe aceeași direcție de mers.

După producerea accidentului, conducătorul auto nu a oprit la fața locului, fiind depistat de polițiștii din Sângeorz-Băi, la scurt timp după producerea accidentului, la domiciliul său din localitatea Șanț.

Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de peste 0,90 mg./l alcool pur în aerul expirat și a fost transportat la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările continuă în cadrul dosarului deschis pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More