Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Revolta unei eleve dejence împotriva Ministrului Educației. „Mi-ai distrus visul! Tu, Ecaterina Andronescu!”

1 77.729

O elevă dejeancă a transmis un mesaj tranșant către Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Revolta generației tinere dă bătăi de cap politicii neschimbate de 30 de ani.

O elevă din municipiul Dej, județul Cluj, a transmis, prin intermediul platformei de socializare Facebook, un mesaj tranșant către Ecaterina Andronescu, actualul Ministru al Educației. Tânăra, de 14 ani, este nemulțumită și revoltată de ideea că există o probabilitate de 50% ca profilul, pe care își dorește să-l urmeze, să fie desființat după ce actualul Ministru al Educației și-a anunțat intenția de a transforma mai multe clase din profilul teoretic și tehnologic în profil profesional. Andronescu își arată astfel dorința de a resuscita tocmai ce ea însăși a distrus într-un alt mandat ce l-a ocupat în același Minister al Educației.

Redăm mesajul elevei, mesaj din care reiese tristețea și revolta unei generații care se trezește și care încet se maturizează în ceea ce privește implicarea socială și spiritul civic.

Mi-ai distrus visul! Tu, Ecaterina Andronescu! Desi sunteti ministrul educatiei (un statut prea inalt pe care NU il meritati) sunt sigura ca pana si un copil de 5 ani ar intelege ca nu stiti ce faceti cu viata multor oameni si elevi in cazul de fața. Am 14 ani ,locuiesc in localitatea Dej, judetul Cluj si am o medie generala de 9,96. Urmeaza sa dau admiterea pentru a intra la liceu, respectiv la clasa de stiintele naturii, dar sunt 50% sanse ca acest lucru sa nu mai fie posibil. MULTUMESC! Sunt convinsa ca la varsta mea inteleg pe deplin ce lovitura ne-ati oferit.

Se presupune ca ar trebui sa faceti bine pentru tara nu?Ei bine, dumneavostra luati orice suflare de educatie care mai exista in aceasta societate. Din dorinta de a-mi salva viitorul am inceput sa scriu acest mesaj, izbucnind in lacrimi cand am aflat ca aici in Dej este o probabilotate de 50-50 sa tăiăți o clasa de matematica-informatica sau stiintele naturii. De ce? In adancul acestui ordin pe care l-ati dat cu o zi in urma se afla adevarata realitate… este prea putin vorba despre copiii care nu iau 5… NU! E vorba ca de pe acum doriti ca si copiii buni sa se lase de invatat, sa devenim o tara de prosti, doar pentru a fi mai usor manipulati!

Trebuie sa recunoastem adevarul crunt. Romania in momentul de fata este condusa de incompetenti!!! Am invatat in acesti 4 ani de la profesori extremi de buni, am tras de mine ca sa fiu sigura sa intru la bio-chimie , cand, daca stiam, puteam lejer sa intru si cu o medie muuullt mai mica la filologie… Va bateti joc de noi, dar sper ca peste 10 ani actuala generatie de tineri, cand vom fi pe propriile noastre puteri sa fim doza de aer de care are nevoie Romania! Imi doresc sa distribuie cat mai multa lume acest mesaj ca un semnal de alarma pentru acest guvern!!

Foto: Captură ecran Facebook

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Calin spune

    Fata are dreptate, in mare masura. Asta daca intr-adevar a scris ea scrisoarea. Totusi, pentru media 9,96 sunt cam multe greseli in scrisoare (sau articol). Cineva ar trebui sa citeasca inainte de publicare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More