Revolut disponibil acum și în varianta web pentru calculator și laptop
Revolut, aplicaţia financiară globală, a anunţat lansarea versiunii web a aplicaţiei.
Clienţii Revolut îşi pot accesa acum aplicaţia şi prin intermediul unui browser folosind un calculator sau laptop. Fie că un client Revolut şi-a pierdut telefonul sau cardul ori pur şi simplu preferă să îşi verifice contul de pe calculator, aplicaţia web oferă atât flexibilitate cât şi siguranţă atunci când vine vorba despre banii lor.
Aplicaţia web le oferă o vizibilitate completă asupra contului lor Revolut, istoricul tranzacţiilor şi carduri. De asemenea, îşi pot bloca/debloca cardurile şi codul PIN sau să îşi pot activa/dezactiva setările de siguranţă ale cardurilor.
Clienţii Revolut îşi pot alimenta acum contul şi de pe aplicaţia web prin transfer bancar, prin intermediul unei cărţi de debit sau credit sau cu ajutorul serviciului Apple Pay (acolo unde este disponibil şi este folosit browser-ul Safari).
În situaţia în care clienţii au întrebări sau întâmpină dificultăţi, aceştia pot contacta echipa de suport prin intermediul chat-ului web sau prin accesarea întrebărilor frecvente (FAQs).
Pentru a accesa versiunea web a aplicaţiei, utilizatorii trebuie să acceseze pagina securizată Revolut, să îşi introducă numărul de telefon şi să urmeze paşii indicaţi pe ecran.