Rezultate remarcabile pentru elevii sălăjeni la finalul programului ecOprovocarea
Cluburile ecOprovocarea organizate de asociația ViitorPlus și-au premiat echipele de voluntari după un an de acțiuni care au vizat protecția mediului din județul Sălaj
Ziua Mondială a Mediului sărbătorită pe 5 iunie a marcat încheierea programului Cluburile ecOprovocarea și a fost totodată un nou prilej pentru elevii din Zalău de a atrage atenția asupra problemelor de mediu cu care se confruntă în comunitatea lor. Elevii din Zalău au învățat pe parcursul anului școlar că nu e nevoie doar de o zi pentru a-și arăta grija față de mediu; ei au dezvoltat pe tot parcursul anului școlar activități de voluntariat în această direcție.
Acțiunile elevilor au fost posibile datorită înscrierii lor în Cluburile ecOprovocarea organizate de asociația pentru dezvoltare durabilă ViitorPlus. Tinerii au fost împărțiți în 5 echipe pentru fiecare categorie de protecția mediului în parte. Echipele s-au întâlnit săptămânal pentru a parcurge atelierele non-formale din curricula de mediu, au planificat și au desfășurat activități prin care s-au implicat activ, atât ei, cât și colegii lor, în problemele de mediu din județul Sălaj.
Astfel, aproape 40 de elevi de la două licee din Zalău s-au implicat activ pe tot parcursul anului școlar în activități de împădurire, de igienizare a zonelor afectate de deșeuri, de reciclare, de îngrijire a spațiilor verzi și au participat la târguri tematice la care au vândut obiecte pe care nu le mai folosesc în schimbul unor cantități de deșeuri reciclabile. Elevii de la Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” și Colegiul Național Silvania, coordonați de 10 profesori au reușit să recicleze în 7 luni, 8.050 de kilograme de deșeuri, să planteze 2.043 de puieți și arbuști ornamentali, să colecteze 193 de saci de deșeuri, au participat la 48 de târguri pentru protecția mediului și au făcut în total 3.330 de ore de voluntariat.
Ieri, elevii din Zalău au fost recompensați pentru implicarea lor prin festivitatea de premiere a celei de-a VIII-a ediții a concursului de educației non-formală și extrașcolară Cluburile ecOprovocarea, desfășurat pe parcursul întregului an școlar 2017-2018, în Zalău și Călărași, de către asociația ViitorPlus, cu susținerea TenarisSilcotub.
Evenimentul a debutat cu un marș al elevilor prin care au atras atenția asupra problemelor de mediu din comunitate și cu o discuție a autorităților pe tema aparatelor de fitness în aer liber pentru locuitorii din Zalău.
Rezultatele obținute de elevi în cadrul Cluburilor ecOprovocarea au intrat într-o competiție care a avut ca miză participarea echipelor câștigătoare laTabăra de Leadership pentru Mediu ecOprovocarea organizată în această vară. Elevii sălăjeni s-au clasat pe primul loc la categoriile “reciclare, “plantare” și “amenajare spații verzi” pe locul al doilea la “igienizare” și „târguri tematice”. Astfel, cinci echipe de la Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” și Colegiul Național Silvania vor merge în această vară în tabăra de leadership organizată de Asociația ViitorPlus. În cadrul festivității au fost premiați și elevii din cadrul Liceului Reformat Wesselenyi care au participat la Concursul Național ecOprovocarea și au obținut locul întâi la categoriile “târguri tematice” și “reciclare”.
“Scopul cluburilor este de a forma lideri în domeniul protecției mediului. Ne dorim ca tinerii să înțeleagă problemele actuale de mediu întâmpinate la nivel global, național, dar și local și să ia atitudine, să se implice activ în diminuarea lor. Am inițiat programul ecOprovocarea deoarece în România, educația pentru dezvoltare durabilă nu este integrată încă în sistemul formal și nici profesorii nu dispun de materialele adecvate pentru a încuraja elevii să se implice în astfel de activități. Elevii au fost mai mult decât încântați să se implice în problemele de mediu din județul lor, iar rezultatele obținute de ei sunt peste așteptări”, a declarat Lucia Cojocaru, Managerul Programului „ecOprovocarea” al Asociației ViitorPlus.
În cele 8 ediții ale programului ecOprovocarea peste 40.000 de elevi și de profesori din țară au făcut 97.300 de ore de voluntariat pentru mdiu, au reciclat 390.00 de kilograme de deșeuri, au plantat 117.000 de puieți, au colectat 4.700 de saci de deșeuri din natură și au organizat 3.500 de evenimente de educație ecologică.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.