Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Româncă sechestrată timp de 10 ani în Italia

0 275

O tânără a fost descoperită de carabinieri în subsolul unei locuințe din zona Calabria, Italia. Se pare că aceasta a fost sechestrată de un bărbat italian, în vârstă de 50 de ani, încă din anul 2007. Alături de ea au fost descoperiți și doi copii, rezultați din violurile continue la care a fost supusă de cel care a ținut-o prizonieră.

Carabinierii au salvat o româncă, în vârstă de 29 de ani, și pe cei doi copii ai acesteia, ținuți captivi într-o cameră subterană a unei locuințe aparținând unui italian în vârstă de 50 de ani. Aceasta era legată de pat și cei trei au fost prizonieri în condiții mizere, printre gunoaie, șobolani și insecte.

Investigațiile au scos la suprafață faptul că româncă a fost sechestrată din anul 2007, când avea vârsta de 19 ani. Tânăra a plecat în Italia cu scopul de a-și construi o viața mult mai bună și a fost angajată ca și îngrijitoare, pentru scurtă vreme, în casa italianului care a făcut-o prizoniera lui.

După moartea soției bărbatului în cauză, tânăra s-a trezit încarcerată și supusă la diverse abuzuri, fizice și sexuale. A fost ținută prizonieră în diverse apartamente din zona calabreză pentru ca, într-un final, să sfârșească într-o cameră subterană a unei locuințe aparținând italianului.

Ca într-un scenariu de film de groază, românca a fost violată în mod consecutiv, fiind legată de un pat improvizat din cartoane. În captivitate a născut doi copii, un băiat și o fetiță, actualmente în vârstă de 9 și 3 ani. Băiatul a fost cel care a atras atenția carabinierilor, căci oamenii legii l-au observat închis în mașina tatălui, fiind murdar și neîngrijit. La verificările acestora a fost descoperită camera subterană, iar chinul femeii a luat sfârșit. De asemenea, s-a constatat că femeia nu a primit nici un ajutor medical în ambele sarcini, iar unele dintre rănile provocate de abuzurile continue ale bărbatului i-au fost cusute chiar de către acesta cu fire pentru pescuit.

Bărbatul a fost reținut și încarcerat miercuri dimineața, iar femeia și cei doi copii se află acum în grija serviciilor sociale italiene.

sursa: Repubblica.it

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.