Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

România – Germania se va juca în aprilie, la Cluj, în barajul Fed Cup

2 49

Echipa feminină de tenis a României va înfrunta Germania în confruntarea de baraj pentru rămânerea în Grupa Mondială a Fed Cup, în zilele de 16 și 17 aprilie, pe teren propriu, potrivit tragerii la sorți efectuate marți la Londra.

Disputa cu Germania se va disputa tot la Cluj-Napoca, acolo unde echipa României a avut parte de o susținere senzațională din partea suporterilor clujeni. De altfel, atât Simona Halep, cât și celelalte jucătoare din echipa țării noastre s-au declarat încântate de condițiile pe care le-au avut la Cluj, cât și de atmosfera făcută de publicul din Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

România a fost învinsă de Cehia, deținătoarea trofeului, cu 3-2, în weekend, la Cluj-Napoca, în primul tur al competiției, în timp ce Germania a pierdut cu 2-3 în fața Elveției, la Leipzig.

Germania ocupă locul 4 în clasamentul Fed Cup, dat publicității luni, iar România se află pe 9.

Germania are nu mai puțin de zece jucătoare în prima sută a clasamentului WTA: Angelique Kerber (câștigătoarea turneului Australian Open anul acesta) — 2, Andrea Petkovic — 23, Sabine Lisicki — 32, Annika Beck — 39, Mona Barthel — 45, Anna-Lena Friedsam — 52, Juklia Goerges — 53, Carina Witthoeft — 76, Laura Siegemund — 87, Tatjana Maria — 90.

La dublu cele mai bine clasare sunt Goerges — 24, Anna-Lena Groenefeld — 25, Siegemund — 41.

România are doar patru jucătoare în prima sută, Simona Halep — 3, Irina Begu — 34, Monica Niculescu — 37, Alexandra Dulgheru — 54, și trei în top 50 la dublu, Monica Niculescu — 32, Irina Begu — 34, Raluca Olaru — 45.

De menționat că Simona Halep are avantajul meciurilor direct cu cele mai bune trei reprezentante ale Germaniei, 3-0 cu Kerber, 5-1 cu Petkovic, 4-1 cu Lisicki.

În Fed Cup, România și Germania au mai jucat o singură dată, în 1975, când RFG se impunea cu 3-0 la Napoli, în sferturile Grupei Mondiale: Helga Masthoff a învins-o pe Virginia Ruzici cu 6-3, 6-2, Helga Hosl cu 6-3, 6-3 de Mariana Simionescu, iar Katja Ebbinghaus și Masthoff au trecut cu 6-3, 1-6, 6-3 de perechea Judith Gohn/Virginia Ruzici.

Pe 16-17 aprilie vor avea loc și semifinalele competiției, Cehia — Elveția și Franța — Olanda, precum și alte meciuri de baraj: Rusia — Belarus, Italia — Spania, Australia — SUA, în Grupa Mondială, Serbia — Belgia, Canada — Slovacia, Polonia — Taiwan și Argentina — Ucraina, în Grupa Mondială II.

România – Germania, meciul din play-off-ul Grupei Mondiale a FED CUP by BNP Paribas, se va juca la Cluj-Napoca pe 16 și 17 aprilie 2016. Acesta este anunțul făcut ulterior de președintele Federației Române de Tenis, George Cosac.

”Meciul cu Cehia de la Cluj-Napoca a fost foarte bine organizat, atmosfera a fost incredibilă, iar fetele s-au simțit atât de bine încât am decis să ne întoarcem acolo pentru acest important meci cu Germania. Alina Tecșor, căpitanul nejucător al echipei României, a discutat cu jucătoarele și de comun acord au decis ca meciul să se joace în Sala Polivalentă, dar, de data aceasta, pe zgură”, a declarat președintele FRT, George Cosac.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

2 Comentarii
  1. gica_contra spune

    Doamna jurnalista (ca nu meritati sa va zic pe nume) pe ce informatii va bazati cand ziceti ca barajul se va desfasura la Cluj? Macar daca puneati un „?” in titlu sa va acoperiti incompetenta. Tipic presei din Romania

    1. Irina Maxim spune

      Bine că ești tu deștept, domnul comentator incompetent. Foarte bine ți-ai pus aliasul gică contra. Tu pe ce informații te-ai bazat când m-ai acuzat de incompetență? Tipic comentatorilor habarniști!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.