Naţionala de tineret a României a obţinut a doua victorie consecutivă din preliminariile Campionatului European de fotbal, elevii lui Mirel Rădoi impunându-se luni seara, scor 3-0, în confruntarea cu Irlanda de Nord de pe teren propriu, de la Voluntari.
După 1-2 în Danemarca şi 3-0 acasă cu Ucraina, România nu-şi permitea paşi greşiţi în confruntarea cu Irlanda de Nord de pe teren propriu.
România urcă pe locul 3 în grupa de calificare, după Danemarca şi Finlanda
Însă echipa noastră a început prost partida de la Voluntari şi a avut nevoie de un moment de neinspiraţie al portarului advers pentru a pune stăpânire pe joc.
În minutul 38, Hazard, portarul nord-irlandezilor, a ieşit aiurea din careu şi l-a busculat serios pe Dennis Man, fiind eliminat direct.
Din momentul respectiv, jocul a curs într-o singură direcţie.
Tudor Băluţă, Valentin Mihăilă şi Andrei Ciobanu au înscris în repriza a doua, dar scorul putea fi mult mai mare, Ciobanu şi Raţiu ratând alte ocazii importante.
S-a terminat România – Irlanda de Nord 3-0, iar formaţia noastră a adunat şase puncte din nouă posibile, în Grupa 8 de calificare la Europeanul din 2021. Urcăm pe locul 3, în spatele danezilor, dar şi a Finlandei.
Danemarca are punctaj maxim, nouă puncte din nouă posibile, după ce, tot luni seara, s-a impus, cu 1-0, pe terenul Finlandei.
Finlandezii au şapte puncte, cu unul mai mult decât România, dar au şi un meci în plus disputat.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.