Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Românii își pot cumpăra vechime pentru o pensie mai bună până la sfârșitul anului

0 552

Mii de români se grăbesc să îşi cumpere vechime la pensie. Legea le permite până la finalul anului să poată achita pentru perioada în care nu au fost asiguraţi în sistem. Nu au avut contract de muncă ori au au aflat că angajatorul nu le-a plătit contribuţia. Plata se poate face doar pentru o anumită perioadă, iar sumele datorate pot fi achitate în rate. Reporterii noştri au făcut calcule şi au aflat câţi români şi-au cumpărat până acum vechime pentru o pensie mai bună.

Legea le permite celor care nu au lucrat în ultimii cinci ani sau pentru care nu s-au plătit contribuţii să poată cumpăra vechimea în muncă.

Cum se cumpără vechimea pentru pensie

Cererea se depune la sediul Casei de Pensii. Procedura este extrem de simplă, trebuie să veniţi la ghişeu cu buletinul şi veţi primi cateva documente pe care trebuie să le completaţi.

Începem cu un contract de asigurare, apoi o declaraţie că nu aţi fost asigurat în acea perioadă, nu aţi primit şomaj, nu aţi urmat un stagiu militar sau alte cursuri postuniversitare dar şi o declaraţie privind protecţia datelor.

Să presupunem că avem un gol în cartea de muncă de anul trecut de 3 luni, va trebui să scoatem din buzunar in jur de 1.100 de lei.

Vechime plătită în rate

Suma datorată poate fi plătită şi eşalonat şi este calculată astfel: 25 la sută din salariul minim brut din luna în care nu aţi cotizat.

NARCISA ILIE, şef serviciu declaraţii şi contracte de asigurări: Mulţi dintre cei au avut aceste perioade neasigurate, nu se regăsesc in cartea de muncă, fie că au avut ei întreruperi, fie că au lucrat probabil fără forme de asigurare.

O doamnă de profesie economist nu poate ieşi la pensie dacă nu îşi cumpără câteva luni de vechime, cât mai are nevoie pentru un stagiu complet de cotizare de 35 de ani.

”N-am foarte mult de cumpărat, doar 3 luni. E un efort, dar mă rog, e un efort pe termen lung să zic aşa”, spune ea.

Cine cumpără vechime pentru pensie

Aproape 40.000 de români şi-au cumpărat în ultimii doi ani vechime, peste 5000 de persoane doar în Capitală. Au vârste între 50 şi 55 de ani şi au plătit, în medie, pentru un an şi 11 luni. Asta înseamnă în jur de 6.000 de lei.

În Guvern există însă discuţii ca proiectul să fie continuat şi anul viitor şi chiar să permită cumpărarea de vechime pentru orice perioadă lipsă, pe o durată totală de 5 ani.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.