Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Romii de la Pata Rât se vor muta în locuințe sociale în Cluj-Napoca, Florești, Apahida și Baciu

1 464

Un număr de 35 de familii de romi, care locuiesc în prezent în locuințe improvizate lângă groapa de gunoi de la Pata Rât, se vor muta în locuințe sociale, ridicate în Cluj-Napoca, Florești, Apahida sau Baciu.

Prin proiectul de intervenție socială Pata-Cluj, un proiect integrat de incluziune a romilor din Pata Rât care a constat în intervenții la nivel social, educațional, cultural, ocupațional, s-a ajuns ca în primă fază 35 de familii de romi să se mute în săptămânile următoare în noile case, pentru care vor plăti o chirie de 100 de lei lunar.

“Pata Rât există în primul rând din motive structurale, este rezultatul unor procese economice și sociale complexe. Acolo trăiesc patru comunități cu istorii, specificități și nevoi diferite, însă problema pe care o constituie Pata Rât nu poate fi rezolvată doar prin măsuri de asistență socială. Vorbim de sărăcie extremă, de excluziune socială. Proiectul Pata-Cluj e o intervenție coordonată care face primul pas pentru desegregarea teritorială a Pata Rât. Ea nu ar trebui să existe așa cum există acum. Pata Rât e o zonă industrială, toxică, nu rezidențială. În viziunea noastră, ar trebui desființată ca zonă de locuire”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Tonk Gabriella, manager de proiect Pata-Cluj.

Cele 35 de familii care se vor muta în locuințe noi în următoarele două luni au fost selectate pe baza veniturilor familiilor, pe baza existenței locurilor de muncă, înscrierea copiilor la școală și frecventarea cursurilor școlare, ținându-se cont și de modalitatea de îngrijire a copiilor dar și de vechimea în muncă a adulților din respectivele familii.

Proiectul de intervenție socială Pata-Cluj, derulat pe parcursul a patru ani cu un buget total de 4 milioane de euro a presupus achiziția de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj a unui număr de 36 de locuințe. În Apahida au fost construite de la zero clădiri care cuprind 12 apartamente, în Baciu au fost cumpărate 3 locuințe, în Florești 9 locuințe, iar în Cluj-Napoca s-au mai cumpărat alte 12 locuințe. Locuințele destinate acestor familii vor avea o chirie lunară ce nu va depăși 100 de lei și vor fi dotate cu mobilier și electrocasnice (frigider, aragaz, mașină de spălat haine).

Mutarea romilor a provocat reacții adverse

Finalizarea acestui proiect cu acțiunea finală de mutare a romilor din Pata Rât în locuințe sociale din localitățile menționate a dat naștere unor reacții vehemente din partea comunităților respective. Oamenii se arată neîncrezători în onestitatea celor care le vor deveni vecini și se tem că mutarea acestora în localitățile respective va da naștere unei serii de fapte antisociale.

Mai mult, atât printre simpli localnici cât și printre reprezentanți ai administrațiilor locale, sunt voci care condamnă acordarea de locuințe sociale unor romi veniți din alte părți, atâta timp cât fiecare localitate din cele menționate are propriile familii de romi pe care ar fi dorit să le integreze și să le ofere locuințe sociale.

”În prealabil trebuia să aibă loc o consultare cu autoritățile locale și abia apoi să fie luată decizia de achiziție a respectivului teren. Poate avem și noi de făcut o recomandare sau avem o obiecție cu privire la zona. În plus avem și noi destule persoane nevoiașe chiar și rromi, dacă tot s-au construit aceste apartamente în Apahida, de ce nu le pot ocupa persoanele nevoiașe din Apahida, întrucât și UAT Apahida face parte din Zona Metropolitană Cluj”, a declarat Grigore Fati, primarul din Apahida, pentru Apahida.ro.

”Fără a fi acuzat de discriminare, dar nu credeți că ar fi trebuit sa fim întrebați si noi despre acest proiect de strămutare a unor familii de romi de la Pata Rat, in Apahida, într-o locuință care se construiește pe locul fostei “case bântuite” de pe str. Libertății și alta de pe str. Nouă? Avem și noi romii noștri pentru care am putea sa facem mai mult și unde aceste fundații s-ar putea implica mai activ, nu să aducem pe alții din afară în centrul comunei. Acest lucru va presupune și un efort financiar suplimentar din partea Consiliului Local prin diverse ajutoare sociale ce se acordă, etc, fără a mai discuta despre alte chestiuni colaterale”, a spus și Viorel Nacu, unul dintre consilierii locali PNL din Apahida.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. emil spune

    Daca se face: de ce se face ??? …. daca NU se face: de ce Nu se face ?? …. a disparut total, simtul realitatii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More