Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Rusu Bârgăului. Pungi cu alimente atârnate de gardurile caselor

0 27

image

Mai mulţi cetăţeni din satul bistriţean Rusu Bârgăului au găsit, duminică dimineaţă, pungi cu ulei, zahăr şi făină, care erau atârnate de porţile caselor.

Copreşedintele ACL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, aflat în zonă, a fost sesizat de localnici.

„Iniţiativa nu e a noastră. Asta vă spun în mod cert, pentru că noi le-am găsit. Sunt pungi cu mită electorală: ulei, zahăr şi făină, aceeaşi mită care s-a dat dintotdeauna, din toate timpurile în România, clasice. Eu, la un moment dat, într-o conferinţă de presă, spuneam că poate că am scăpat, dar uite că nu am scăpat. Ce pot spune este că sunt puse recent. Să le găseşti în porţi dimineaţa la 7.00 – 7.30 înseamnă că au fost puse în dimineaţa aceasta. E mită electorală în toată regula. Oamenii nu ştiau de unde sunt. Nu ştiu cine le-a dat. Oamenii au spus toţi că le-au găsit agăţate în porţi. Una chiar am găsit-o noi agăţată în poartă. Când au aflat că e mită electorală, oamenii s-au speriat”, a declarat Stelian Dolha corespondentului MEDIAFAX.

Copreşedintele ACL Bistriţa-Năsăud a precizat că va sesiza Poliţia şi Biroul Electoral Judeţean.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.