Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a aflat ce se presupune că a făcut Dumitru Dragomir

0 34

dumitru dragomir

Parchetul General a emis un comunicat în care explică motivele pentru care sunt cercetaţi Dumitru Dragomir, Arhire şi Corbu.

Redăm integral comunicatul acestora:

„Din probele administrate a rezultat suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 – 2013, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, în baza unei înţelegerii cu inculpatul Corbu Mihai – administrator al SC Capital Properties SRL, cu intenţie, a determinat membrii LIGII PROFESIONISTE DE FOTBAL (L.P.F.) să aprobe acordarea / plata unui comision în valoare de 12.102.648 lei, în favoarea SC Capital Properties SRL – drept contravaloare a unor servicii de intermediere care, în realitate, nu s-au prestat – în scopul însuşirii sumei anterior menţionate.

Astfel, pentru realizarea acestui scop, inculpatul Dragomir Dumitru, profitînd de calitatea sa de preşedinte al LPF, a creat, în paralel cu circuitul licit de vînzare (prin negociere directă) a drepturilor de televizare către S.C. RCS&RDS SRL, un circuit ilicit – fictiv, apt să creeze confuzia cu cel licit, în scopul delapidării sumei de 3.000.000 de euro din patrimoniul LPF.

Inculpatul Dumitru Dragomir a inserat în circuitul fictiv un contract de intermediere (care atestă o activitate neconformă cu realitatea – desfăşurarea unor activităţi de identificare pe piaţă a unui compărător) cu societatea administrată de inculpaţii Corbu Mihai şi Radu Arhire Alexandru Mădălin.

În baza contractului de intermediere, inculpatul Dragomir Dumitru a obţinut aprobarea plăţii de către Adunarea Generală a acţionarilor – L.P.F. a unui comision de 5% din preţ către societatea administrată de inculpatul Corbu Mihai, cunoscînd că aceste servicii nu au fost prestate.

Totodată, în fiecare întrunire a Adunării Generale din această perioadă, inculpatul Dragomir Dumitru, care a condus adunările, a prezentat membrilor actele circuitului licit, determinîndu-i să-şi dea acordul pentru încheierea contractului de mandat între L.P.F. şi societatea administrată de inculpaţii Corbu Mihai şi Radu Arhire Alexandru Mădălin, deşi contractul între LPF şi S.C. RCS&RDS SRL s-a încheiat ca urmare a negocierii directe.

Deşi cunoştea că acel contract de mandat (intermediere) a rămas fără obiect şi din punct de vedere juridic, inculpatul Dumitru Dragomir l-a executat în sensul că a plătit în trei tranşe comisionul către societatea administrată de inculpaţii Corbu Mihai şi Radu Arhire Alexandru Mădălin.

Din societatea administrată de inculpaţii Corbu Mihai şi Radu Arhire Alexandru Mădălin, suma de bani a fost transferată în cele din urmă, în baza unor relaţii comerciale fictive, în conturile unor societăţi fantomă. Din conturile acestora, sumele de bani au fost scoase în numerar şi returnate inculpaţilor.”

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.