Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a aruncat în gol de la etajul 5 al hotelului Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca

0 678

Un medic în vârstă de 33 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al V-lea al unui hotel din Cluj-Napoca, a informat joi IPJ Cluj.

”Poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, la data de 20 octombrie, în jurul orei 08.00, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul unei locaţii de cazare în regim hotelier, din municipiul Cluj-Napoca. La faţa locului a fost identificat un bărbat de 33 de ani, din judeţul Arad, echipajele medicale prezente la faţa locului constatând faptul că acesta nu mai prezenta semne compatibile cu viaţa”, arată comunicatul IPJ.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru documentarea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea în fapt şi în drept a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Conform unor surse judiciare, bărbatul, medic la o clinică din Cluj-Napoca, s-ar fi sinucis. Deocamdată, motivele pentru care a recurs la acest gest extrem rămân necunoscute.

Trupul neînsufleţit al persoanei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea efectuării necropsiei, mai precizează polițiștii.

Marius Farcaș era cercetător în genetică medicală

Marius Farcaș era medic specialist în Genetică Medicală și asistent universitar cercetător în cadrul Disciplinei de Genetică Medicală, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca în anul 2013 și, începând din același an, a devenit doctorand sub conducerea Prof. Dr. Ioan Victor Pop.

La scurtă vreme după înscrierea la doctorat, a început să lucreze ca și cadru didactic în cadrul Disciplinei de Genetică Medicală.

Marius Farcaș a absolvit Colegiul Național „Moise Nicoară” în 2007.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More