Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a dat drept polițist rutier. A lăsat o femeie fără 400 de euro

0 90

O femeie a fost înșelată de un pretins polițist la rutieră.

Au revenit escrocii care inventează poveşti cu impact emoţional pentru a obţine sume de bani. Metodele prin care reuşesc să facă asta sunt în principiu aceleaşi. Spre exemplu, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale cercetează o faptă comisă în cursul acestei săptămâni prin metoda “Accidentul”, transmit cei de la IPJ Maramureș.

Verificările efectuate până în acest moment au arătat că miercuri, 21 august, un bărbat din comuna Oarţa de Jos a fost contactat telefonic de către o persoană care a pretins că este agent la Evidenţa Populaţiei şi care i-a solicitat date despre el şi familia sa, inclusiv numărul de contact al soţiei sale plecată la muncă în  Italia. De aici până la obţinerea banilor a fost doar un pas.

Femeia a fost contactată de către un pretins poliţist din cadrul Serviciului Rutier Maramureş şi anunţată că soţul său a fost implicat într-un accident, urmează să fie operat şi pentru intervenţia chirurgicală este nevoie de suma de 800 euro. După ce a trimis 400 euro, femeia şi-a contactat soţul şi şi-a dat seama că a fost înşelată. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune şi continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

Revenim cu aceleaşi sfaturi: nu furnizaţi date despre dumneavoastră şi familia dumneavoastră şi, mai important, nu transmiteţi sume de bani! În ciuda impactului emoţional de moment, amintiţi-vă că în cazul unui accident nici poliţiştul, nici medicul nu solicită bani! Vă ia maxim un minut pentru a verifica dacă cele transmise telefonic corespund realităţii, notează cei de la IPJ Maramureș.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More