Un bărbat de 48 de ani din judeţul Cluj şi-a luat viaţa luni seara, într-o celulă a Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă a Poliţiei Sălaj, acolo unde fusese plasat după ce a fost prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.
Prins beat la volan, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore printr-o ordonanţă a poliţiştilor clujeni şi plasat în arestul IPJ Sălaj. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore deoarece avea o alcoolemie de 1,4 mg/l alcool în aerul expirat.
Potrivit anchetatorilor, clujeanul s-a spânzurat la doar câteva ore după încarcerare, folosindu-se de un cearşaf.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au deschis doar penal pentru ucidere din culpă.
Totul a început ieri dimineaţă când bărbatul s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident rutier pe strada Cetăţii din Floreşti. După accident, şoferul a încercat să fugă, dar a fost oprit de martori şi reţinut până la sosirea Poliţiei.
Bărbatul a ajuns în arestul din Sălaj în jurul orei 19.15. Din câte se pare, a refuzat mâncarea, deşi era foarte calm.
O oră mai târziu, în jurul orei 20.15 cu ajutorul unor fâşii de pânză pe care le-a rupt din cearceaf, s-a sânzurat.
Videoul este din momentul în care bărbatul a fost reţinut de martori.