Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a spânzurat în Spitalul Judeţean

1 22

spanzurat

Polițiștii investighează împrejurările în care un pacient s-a sinucis în spital. Bărbatul s-a spânzurat în salonul în care a fost internat.

Azi, 5 ianuarie, personalul medical al Spitalul Județean Satu Mare a sesizat Poliția, arătând că un bărbat de 48 de ani, internat în spital, s-a sinucis. La puțin timp după miezul nopții acesta s-a spânzurat în salon. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz, investigând împrejuările în care a survenit decesul bărbatului.

Conform unui comunicat al conducerii Spitalului Județean, sinuciderea a avut loc într-unul din saloanele secției Chirurgie Generală, unde a fost găsit decedat bărbatul în vârstă de 48 de ani, neoplazic, strangulat cu un cearșaf.  Pacientul a fost internat în cadrul secției cu diagnosticul  de “Neoplasm orofaringian” în stadiu terminal, maladie diagnosticată în urmă cu un an.

Pacientul a fost internat în cadrul secției Chirurgie în data de 19 decembrie 2013 prezentându-se la Urgentă din cauza complicațiilor survenite ca urmare a afecțiunii de care suferea. Ulterior internării s-a instituit o gastrostomă alimentară.

„În ultimele zile a prezentat hemoragii masive în zona oro faringiana, motiv pentru care în ziua anterioara decesului s-a solicitat un consult ORL în urma căruia s-a constatat că pacientul se afla în afara oricăror resurse terapeutice. Cu cateva minute inainte de survenirea decesului pacientului i s-au administrat medicamente antialgice si antihemoragice.  La 10-12 minute după administrarea medicației, asistenta de tură a intrat din nou în salon pentru a verifica starea pacientului dar l-a găsit pe strangulat. A anunțat imediat medicul de gardă care a constatat decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt, Constantin Demian.

De asemenea au fost anunțate imediat si organele  de cercetare abilitate, arată jurnaluldesatumare.ro.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.