Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a stins din viață Alexandru Nicula, cetățean de onoare al Dejului și fost protopop al Clujului

0 28
16.02.2015 Aniversare preot Nicula 006
Părintele Nicula (foto dreapta) felicitat de primarul Costan Morar la împlinirea a 102 ani

Părintele Alexandru Nicula, ultimul protopop al Clujului înainte de 1948, s-a stins din viață în această dimineață la venerabila vârstă de 102 ani.

Născut la 14 februarie 1913, în satul bistrițean Târlişua, Alexandru Nicula a urmat tot în localitatea natală cursurile şcolii primare, pentru ca studiile liceale să le definitiveze la Liceul „Goerge Coşbuc” din Năsăud.

Din 1931 până în 1935 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Cluj. După absolvire, devine secretarul episcopului Iuliu Hossu, până în 1937, când pleacă să studieze la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg.

În 1939, odată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, îşi continuă studiile la Paris, unde obţine licenţa în 1940. Se întoarce în ţară, se căsătoreşte, este hirotonit preot, însă Nordul Transilvaniei ajunge sub ocupaţie hortystă, părintele Nicula continuând totuși să lucreze la Episcopie.

După încheierea războiului, în 1946 părintele Alexandru Nicula este numit protopop al Clujului, funcţie pe care o deţine până în 1948, când Biserica Greco-Catolică este desfiinţată şi toate bunurile şi proprietăţile acesteia sunt date spre folosinţă Bisericii Ortodoxe.

Din această dată, pentru părintele Alexandru Nicula începe calvarul. Autorităţile comuniste îl târăsc în anchete şi închisori, urmează ani grei de viaţă.

Abia după 1964, odată cu eliberarea din închisori a deţinuţilor politici, ajunge să presteze tot felul de munci şi servicii, stabilindu-şi domiciliul la Dej. Alexandru Nicula și-a continuat în orașul de pe malul Someșului activitatea preoţească în clandestinitate, ducând o viaţă desăvârşită în sprijinul celor din jurul său.

După 1989 începe să publice noi traduceri, cărţi de referinţă din literatura religioasă catolică, editează la Dej revista „Deşteptarea credinţei”. În 2003 publică la Editura Viaţa Creştină volumul „Cristos răstignit a doua oară”.

Personalitate de marcă, i se acordă în anul 2003 titlul de Prelat Onorific Papal, primind pentru merite deosebite în folosul comunității și titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Dej.

Să-i fie odihna veșnică și țărâna ușoară!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.