Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a trezit cu beciul și curtea inundate, după o lucrare la rețeaua de apă în satul Nima – VIDEO

0 262

O lucrare nefinalizată corespunzător la rețeaua de alimentare cu apă în localitatea clujeană Nima, comuna Mintiu Gherlii, a provocat inundarea unei gospodării.

Proprietarul acestei gospodării a observat de dimineață că mare parte din curtea și grădina casei sunt pline de băltoace, iar beciul casei este inundat. Bărbatul a descoperit ulterior și cauza și anume scurgeri de apă din rețeaua de alimentare a satului, după niște lucrări ce au avut loc în ultimele zile.

Muncitorii care au efectuat lucrări la rețeaua aflată peste drum de locuința bărbatului, au instalat o țeavă pe sub pământ, însă aceasta se pare că nu a fost închisă sau izolată corespunzător, astfel că apa din rețea se scurgea pe sub șoseaua principală din sat, în curtea omului.

În doar câteva ore, apa care izvora din pământ și se scurgea în curtea bărbatului s-a infiltrat și în beciul casei, ajungând să inunde și lemnăria.

Bărbatul spune că a luat imediat legătura cu viceprimarul comunei, dar și cu un consilier local responsabil pentru acea zonă, solicitând să se ia măsuri și să se remedieze urgent situația. Însă cei responsabili nu s-au arătat dispuși să intervină în sprijinul păgubitului, nici chiar la momentul când acesta a amenințat că va chema presa ca să filmeze ce se întâmplă.

În urma acestei sesizări, reporterul Someșeanul.ro s-a deplasat la fața locului și a luat legătura ulterior cu reprezentanții Companiei de Apă, care în câteva minute au trimis la fața locului o echipă de muncitori pentru remedierea avariei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.