Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a trezit cu hoțul lângă pat

0 1.453

O tânără, în vârstă de 20 de ani, a fost prinsă cu mâța-n sac chiar de către cel care urma să-i cadă victimă.

O tânără, care a reuşit să sustragă un telefon mobil şi o bicicletă, a fost prinsă în timp ce încerca să sustragă bani dintr-o locuinţă, transmit reprezentanții IPJ Maramureș. Astfel, printr-un apel la 112 un bărbat domiciliat în localitatea Tămaia a reclamat, ieri noapte, la ora 04:20, că a surprins în locuinţa sa o persoană care încerca să fure mai multe bunuri.

Poliţiştii Secţiei 3 Fărcaşa, deplasaţi de urgenţă la locul faptei, au identificat o tânără de 20 de ani, domiciliată în Baia Mare. Cercetările au arătat că aceasta a profitat de faptul că proprietarul a lăsat uşa de acces neasigurată, a pătruns în camera în care bărbatul dormea şi a sustras un telefon mobil şi o anumită sumă de bani. Însă bărbatul s-a trezit din cauza luminii lanternei şi a reuşit să o prindă.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că băimăreanca este bănuită de încă două furturi, ambele comise în această săptămână. Luni, 16 iulie, aceasta ar fi sustras un telefon mobil, în valoare de 1 500 lei, din incinta Spitalului Judeţean Baia Mare şi tot ieri noapte, în jurul orei 02:00, ar fi sustras o bicicletă din curtea unui imobil de pe raza localităţii Sălsig.

Toate bunurile sustrase au fost recuperate de poliţişti şi restituite părţilor vătămate. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acesteia.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.