Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a trezit în miez de noapte cu casa în flăcări. Incendiul de la Sânmărghita a mistuit tot – VIDEO

0 22

incendiu sanmarghita

O femeie în vârstă de 68 de ani din localitatea Sânmărghita și-a pierdut noaptea trecută agoniseala de-o viață. Casa acesteia, dar și anexele gospodărești, au fost făcute scrum în doar câteva ore într-un incendiu.

Flăcările uriașe s-au extins de la o magazie, au cuprins apoi locuința dar și o anexă gospodărească. Proprietara casei a reușit să se salveze din calea flăcărilor, ieșind din casă înainte ca vâlvătaia să cuprindă întreaga locuință, informează Dej24.ro.

Două autospeciale de stingere a incendiilor de la Detașamentul de Pompieri din Dej au intervenit la fața locului, pompierii reușind în decurs de aproape două ore să lichideze incendiul.

În momentul în care și-a văzut casa în flăcări, femeia, în vârstă de 68 de ani, care locuia singură, a suferit un șoc. Un echipaj SMURD a preluat-o și a transportat-o la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale.

”Incendiul a început la o magazie, a continuat la extinderea casei și a unei anexe gospodărești de vizavi”, a declarat plt. maj. Octavian Cătălișan, șeful Gărzii de Intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, conform Dej24.ro.

Urmează ca pompierii și polițiștii să stabilească de la ce a pornit incendiul. Proprietara casei s-a ales cu o pagubă uriașă, casa nefiind asigurată în caz de incendii.

FOTO: Captură video.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.