Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a urcat beat la volan, a acroșat o mașină și s-a făcut nevăzut

0 67

Un accident de circulație a avut loc joi după-amiaza, pe raza localității bistrițene Viișoara, evenimentul fiind soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că un autoturism înmatriculat în județul Alba și condus de un bărbat de 49 de ani, din Bistrița, a acroșat un alt autoturism care staționa pe partea dreaptă a sensului lui de deplasare.

Accidentul s-a soldat cu pagube materiale, însă bărbatul de 49 de ani nu a oprit la fața locului, și-a continuat deplasarea, fiind depistatat în scurt timp, pe o stradă din apropiere.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat și condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor s-a constatat faptul că autoturismul pe care acesta îl conducea are înmatricularea suspendată de drept și nu a putut prezenta polița de tip RCA valabilă pentru autoturismul în cauză. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002 și Legii 132/2017.

Cercetările în acest caz continuă sub aspectul savârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More