Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a urcat beat la volan și a provocat un accident

0 18

sofer beat alcool volan

Un tânăr de 21 de ani din Șintereag a fost eroul negativ al unui eveniment rutier petrecut marți seara în Bistrița. Acesta s-a urcat beat la volan și a provocat un accident, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr din Bistrița.

”În 30.07.2013, orele 22.30, în Bistriţa, M.B. de 21 ani din Şintereag Gară, în timp ce conducea un autoturism , a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens unde a colizionat un alt autoturism condus regulamentar de B.V. de 22 ani din Bistrița”, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul în cazul numitului M.B. fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală”.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.