Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-a ales cu dosar penal pentru o mașină neînmatriculată

0 221

O femeie, în vârstă de 30 de ani, a fost depistată circulând cu un autoturism neînmatriculat. Polițiștii au întocmit dosar penal.

Polițiștii Biroului Rutier au oprit, la data de 22 februarie a.c., o femeie, de 30 ani, din Bistrița, în timp ce aceasta conducea un autoturism prin localitate. Polițiștii au constatat că autoturismul în cauză nu este înmatriculat.

Astfel, în cauză, s-a întocmit dosar penal pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

La aceeași dată, 22 februarie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit pentru control în trafic un bărbat, de 48 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 172 G, prin localitatea Satu Nou. Polițiștii au procedat la testarea bărbatului, cu aparatul etilotest, constatând că acesta a consumat băuturi alcoolice, înainte de a se urca la volan.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.