Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-au ales cazurile caritabile pentru Târgul lui Moș Nicolae

0 516

Targul de Mos Nicolae Dej

Directori și reprezentanți ai 21 de școli și grădinițe din Dej și din comunele apropiate s-au întâlnit azi într-o ședință în urma căreia s-au stabilit cazurile caritabile care vor fi sprijinite prin intermediul Târgului de Moș Nicolae, ce va fi organizat în 5 decembrie la Dej.

Târgul de Moș Nicolae își propune să strângă cât mai multe fonduri din vânzarea de produse hand-made, realizate chiar de către copiii din școlile și grădinițele participante la acest proiect, bani care vor fi apoi donați spre cazurile alese de către reprezentanții școlilor.

În cadrul ședinței de azi au fost prezentate 13 cazuri, trei dintre acestea fiind alese pentru a beneficia de sprijin financiar în urma campaniei.

Două cazuri au fost considerate ca prioritare, acestea fiind prezentate pe larg în cadrul ședinței. Este vorba despre cazul unei eleve de la Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, Raluca Pop, elevă în clasa a XII-a E. Tânăra are nevoie de sprijin pentru a trece cu bine de o operație de transplant renal.

Raluca este internată la Clinica de Urologie din Cluj-Napoca și va fi operată chiar în zilele următoare. Mama Ralucăi este cea care donează rinichiul ce va fi transplantat fiicei sale. Și mama fetei a avut probleme de sănătate, urmând în ultima perioadă un tratament special de revitalizare și îndepărtare a unor pietre la rinichi, tocmai pentru a putea să doneze organul vital fiicei sale.

Un alt caz care a fost clasificat ca prioritar este cel al unui elev în clasa a III-a la Școala nr. 1 Dej. Este vorba despre Radu Giurgean, din Ocna Dejului, care are o tumoră intercardiacă cu determinări secundare pulmonare. Bolnav de cancer, copilul face chimioterapie, iar mama acestuia bolnavă și ea de cancer, nu mai face față cheltuielilor.

Un alt elev care necesită un tratament costisitor este în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” din Dej. Acesta a fost diagnosticat în urmă cu 4 ani cu hepatita C, urmează în prezent un tratament cu interferon și a ajuns în stadiul de ciroză hepatică.

Celelalte cazuri prezentate au fost trecute pe următoarele poziții pe lista priorităților, în funcție de suma obținută în urma campaniei, urmând să fie ajutați și acești copii, care vor primi câte un pachețel cu daruri de Moș Nicolae.

În cadrul ședinței s-au adus în discuție și alte cazuri sociale, copii cu rezultate bune la învățătură care provin din familii dezorganizate și fără posibilități financiare. Amintim de cazul unei fetițe de 12 ani, elevă în clasa a V-a la școala din Cuzdrioara, care are deficiențe de vorbire, iar familia acesteia nu-și permite un tratament corespunzător.

Tot așa, o elevă din clasa a X-a de la Școala Specială Dej, diagnosticată cu strabism, nu-și permite să-și facă ochelari. Un alt elev din Câțcău, părăsit de părinți, a fost crescut de bunică, până când și aceasta a decedat în urmă cu câteva luni, băiatul fiind luat în plasament de un unchi.

Târgul lui Moș Nicolae”, este un proiect organizat de Anca Pașca, cea care a venit cu ideea, și Școala Gimnazială Specială Dej, coordonator de proiect. Parteneri ai proiectului sunt Școala Gimnazială nr. 1 Dej, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Dej, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”, Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”, Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian”, Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, Liceul Tehnologic ”Someș”, Școala Gimnazială Chiuiești, Școala Gimnazială Cășeiu, Școala Gimnazială Vad, Școala Gimnazială Bobâlna, Școala Gimnazială Cuzdrioara, Școala Gimnazială Nireș, Grădinița ”Junior” Dej, Grădinița ”Lumea Piticilor” Dej, Grădinița ”Paradisul Piticilor” Dej, Grădinița ”Arlechino” Dej, Grădinița ”Piticot” Dej și Clubul Copiilor Dej.

În cadrul târgului, vor fi scoase la vânzare, pe tarabele special amenajate din fața Centrului Cultural Arta Dej, produse create de elevii școlilor partenere. Este vorba despre produse lucrate manual de către copii, decorațiuni de sărbători, sau produse tradiționale.

Cei care doresc să participe la campanie, care vor să facă diverse donații în sume de bani sau produse, au la dispoziție numărul de telefon 0742.270.978 (Anca Pașca), pentru detalii. Târgul va avea loc joi, 5 decembrie, de la ora 12, în fața Centrului Cultural ARTA Dej.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More