Biletele la meciul România – Canada, contând pentru primul tur al Grupei Mondiale II a din Cupa Federaţiei, costă între 75 de lei şi 110 lei, a anunţat Federaţia Română de Tenis.
Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul www.bilete.ro.
Preţurile biletelor sunt, după cu urmează: 110 lei (inel 1), 90 lei (inel 2) şi 75 lei (inel 3).
Pe o comandă pot fi achiziţionate cel mult patru bilete pentru fiecare din cele două zile.
Copiii preşcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând acelaşi loc cu persoanele majore care îi însoţesc, deţinătoare a unui bilet valabil.
Întâlnirea dintre România şi Canada, meci din primul tur al Grupei Mondiale II, are loc în perioada 10-11 februarie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (10 februarie), urmând ca duminică (11 februarie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu.