Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, echipaje de prim ajutor medical și polițiștii au fost solicitați să intervină sâmbătă la un accident rutier petrecut pe DN1 E60, la intrarea în localitatea Izvoru Crișului.
”La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit un autoturism răsturnat pe plafon în afara părții carosabile, cu o femeie, de aproximativ 60 de ani, rămasă blocată în acesta”, a transmis ISU Cluj.
Conform purtătorului de cuvânt al ISU, pompierii au acționat pentru a extrage femeia din autoturism cu mijloace specifice, astfel încât să nu-i agraveze leziunile suferite.
”La prima evaluare aceasta era conștientă și cooperantă, fiind preluată de echipajul SAJ pentru a fi transportată la spital. Un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a mai fost consultat la fața locului de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. De asemenea, un minor, în vârstă de 5 ani, a fost consultat la fața locului de către echipajul SMURD, fără a fi transportat la spital”, au mai precizat cei de la ISU.
Potrivit IPJ Cluj, în jurul orei 13.30, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier, produs pe DN1 E60, în apropierea localității Izvoru Crișului.
”Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constat că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, cetățean israelian, în timp ce conducea autoturismul din direcția Cluj-Napoca spre Huedin, într-un viraj la stânga ar fi pierdut controlul asupra autovehiculului, părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se”, au precizat polițiștii.
Aceștia mai spun că în urma evenimentului, conducătorul auto și 2 pasageri, respectiv o femeie de 65 de ani și un minor de 3 ani, au fost transportați la spital pentru mai multe investigații.
Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.