Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

S-au urcat la volan deși erau sub influența alcoolului

0 107

Mai mulți șoferi au fost opriți de polițiștii bistrițeni înainte de a produce posibile tragedii din cauză că s-au pornit la drum, conducând sub influența alcoolului.

Ieri, 23 mai, în urma acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal pentru conducere cu alcoolemie și efectuază cercetări pentru tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate.

Astfel, a fost depistat și oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe Drumul Județean 172, între localitățile Figa și Beclean. La volan a fost identificată o tânără de 29 de ani, din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a reieșit faptul că se află sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul testării a fost de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

***

Tot ieri, polițiștii au depistat în zona de agrement Băile Figa un tânăr de 24 de ani, din localitatea Dăbâca, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, deși consumase alcool.

Aceasta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

În seara de 23 mai, în jurul orei 23.00, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Sărățel care patrulau în apropiere gării din Sărățel au observat și efectuat semnale de oprire unui autoturism care circula haotic, pe contrasens, însă conducătorul auto nu s-a conformat.

A fost oprit de un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean, iar conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 32 de ani, cetățean român cu domiciliul în SUA. A fost  testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Totodată, în urma verificărilor, a reieșit faptul că nu deține permis de permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Depistat și oprit de polițiștii din Năsăud. Valoarea indicată de etilotest: 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat!!!

În după-masa de ieri, 23 mai, în jurul orei 18.00, în cadrul acțiunilor de monitorizarea a traficului rutier, pe Drumul Național 17C, în Năsăud, a fost depistat un bărbat de 48 de ani, din Tăure, în timp ce conducea un autoturism și se afla sub influența alcoolului.

Rezultat testării cu aparatul etilotest a fost de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.    Cercetările continuă de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Năsăud, în cadrul unui dosar de conducere cu alcoolemie.

             Tânăr din Reghin depistat cu nereguli, de polițiștii rutieri din Bistrița

În după-masa de 22 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier au depistat și oprit în trafic un tânăr de 20 de ani, din Reghin, județul Mureș, care se afla la volanul unui autoturism care circula pe raza municipiului.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost  de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că nu deține permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere cu alcoolemie.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More