Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

„Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, împreună cu poliţiştii din Bistrița

0 63

Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Sîngeorz-Băi au desfăşurat marți activităţi preventive şi sesiuni de informare la Grupul Şcolar „Liviu Rebreanu” Maieru, Școala generală nr.2 Ilva Mică, Școala Generală cu clasele I-VIII „Sever Pop” Poiana Ilvei, Şcoala Generală „Darius Pop” Măgura Ilvei și Şcoala Generală nr. 4 Lunca Ilvei, fiind purtate discuţii pe teme de educație rutieră și antivictimală.

La aceste activități au participat 300 de elevi și 14 cadre didactice. Iniţiativa se încadrează în programul „Să ştii mai multe, Să fii mai bun!”, un demers organizat la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Programul a continuat miercuri cu lecţii de educaţie antivictimală la Grădiniţa Germană Bistriţa şi lecţii de educaţie antivictimală la clasa 0 Colegiul Naţional ,,Liviu Rebreanu” Bistriţa. Lecţii de educaţie antivictimală au avut loc și la Grădiniţa nr.3 Bistriţa, activitatea cuprinzând prezentarea uniformei poliţistului, expunerea unei autospeciale dotate cu aparat radar, organizarea unui concurs de desene pe asfalt „Poliţistul prietenul copiilor”.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Beclean, structurile de ordine publică şi rutieră precum şi poliţiştii de la acţiuni speciale şi prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au desfăşurat activităţi de educaţie anti-infracţională şi anti-victimală, la şcoala din Cristeştii Ciceului, cu elevi din unităţile de învăţământ de pe raza comunei Uriu, sub egida campaniei ,,Şcoala Altfel, Să ştii mai multe, Să fii mai bun !”

Peste 200 de elevi din clasele I-VIII au fost foarte interesaţi să afle ce înseamnă meseria de poliţist. De asemenea le-au fost prezentate autospecialele de poliţie dar și diverse obiecte și arme din dotarea polițiștilor, folosite în misiunile lor.

Poliţiştii Serviciului Acţiuni Speciale le-au prezentat elevilor exerciţii tactice de autoapărare , iar ofiţerii de prevenire au desfăşurat activităţi cu elevii claselor V-VIII, pe diverse domenii, în cadrul cărora elevii au vizionat filme documentare despre delincvenţa juvenilă şi consecinţele consumului de droguri.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More