Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sala Polivalentă de la Cluj, cea mai mare din România – GALERIE FOTO

6 1.291

sala polivalenta cluj

Cu cele 7.300 de locuri pentru spectatori pe care o să le aibă, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va deveni cea mai mare din România.

Demarat în urmă cu patru ani de zile, proiectul ridicării noii Săli Polivalente din Cluj-Napoca va fi finalizat în toamna acestui an. Mai precis în 15 septembrie, când, spun autoritățile locale, sala va fi inaugurată.

Dacă inițial costul proiectului a fost estimat la 56 de milioane de lei, la finalizarea proiectului se ajunge la un total de 88 de milioane de lei.

Sala are 7.300 de locuri pentru public, capacitatea putând fi mărită până la 10.000 de locuri pentru evenimente speciale, iar spectatorii vor avea la dispoziţie 445 de locuri de parcare şi o piaţetă pentru intrarea publicului dinspre Splaiul Independenţei. Sala va fi inaugurată în luna octombrie a acestui an, cu un concert James Blunt.

În noua sală polivalentă din Cluj-Napoca vor fi găzduite competiţii şi antrenamente pentru sporturile: karate, judo, handbal, gimnastică, scrimă, box, baschet, fotbal în sală, badminton, arc, aikido, tenis de câmp, tenis de masă însă va putea găzdui şi concerte sau evenimente culturale.

„Va fi cea mai mare sală polivalentă din România, va avea un videobox exact ca-n marile săli internaţionale. Pardoseala este demontabilă, ceea ce va permite ca aici să se poată juca bsachet, handbal, tenis, gimnastică şi alte competiţii. Acoperişul are panouri solare, ceea ce va determina micşorarea costurilor de întreţinere. Gradenele permit creşterea numărului de locuri până la 10.000. Va fi cea mai modernă sală polivalentă din România”, a declarat astăzi primarul Emil Boc.

Videobox – o premieră pentru România

Pentru prima dată în țara noastră o sală de sport va fi dotată cu videobox de mari dimensiuni. Videoboxul este al doilea din ţară după Stadionul Naţional, dimensiunile aceluia fiind semnificativ mai mari. Cel de la Sala Polivalentă are aproximativ de 15 metri pătraţi pe fiecare din cele patru laturi.

Foto: Primăria Cluj-Napoca


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.