Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sălaj – Autospecială SMURD implicată într-un accident rutier

0 436

O ambulanță SMURD a fost lovită de mașina unui șofer neatent. Autospeciala avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Un accident rutier în cadrul căruia a fost implicată și o ambulanţă SMURD s-a petrecut ieri, 28 iunie, în jurul orei 18:00, pe raza localității Șimleul Silvaniei, judeţul Sălaj.

Autospeciala se deplasa la un caz medical, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, moment în care a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, scriu cei de la Adevărul. Potrivit poliţiştilor, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1H, în localitatea Şimleu Silvaniei, şoferul nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, a încălcat marcajul longitudinal  continuu şi a intrat în coliziune cu ambulanţa.

În urma impactului, unul dintre paramedici a fost rănit uşor, fiind transportat la UPU SMURD Zalău pentru investigaţii suplimentare. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările  pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More