Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sălaj: Controale și sancțiuni de peste 17 mii de lei

0 133

Polițiștii sălăjenii au aplicat în doar două zile amenzi în valoare de peste 17 mii de lei.

Reprezentanții IPJ Sălaj transmit că poliţiştii au desfăşurat săptămâna trecută o acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor în domeniul silvic, pe raza comunelor Hida, Dragu, Almașu și Fildu de Jos. Astfel în urma a șapte controale în fondul forestier şi locuri de depozitare precum şi asupra a 124 de autovehicule, au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenţionale, fiind confiscată cantitatea de peste 20 de metri cubi de masă lemnoasă.  

În perioada 7-8 februarie, oamenii legii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Sînmihaiu Almașului și Hida, au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, pe raza comunelor Hida, Dragu, Almașu și Fildu de Jos. 

Au fost efectuate controale la societăţi comerciale și fondul forestier, ocazie cu care au fost aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 17458 lei. Dintre acestea, 29 au fost aplicate la legea privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, trei la legea privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar diferența au constituit alte abateri.  

Totodată, a fost confiscată cantitatea de 20,22 metri cubi masă lemnoasă.  La activități, poliţiştii au fost sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj şi de specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Sălaj. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, au încheiat reprezentanții IPJ Sălaj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More