Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

SĂLAJ: Maramureșean de 16 ani, fără permis – autorul unui accident de circulație soldat cu un mort și patru răniți

0 82

Un tânăr de de 16 ani, din Maramureș, aflat la volanul unei mașini fără a poseda permis de conducere, a intrat într-un cap de pod în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe un drum județean între localitățile Ariniș, județul Maramureș și Cehu Silvaniei. Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața, iar „șoferul” și alte trei persoane au fost rănite.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că un minor de 16 ani, din județul Maramureș, conducea autoturismul pe drumul menționat, iar între localitățile Ariniș, județul Maramureș și Cehu Silvaniei, județul Sălaj, la ieșire dintr-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod”, se arată într-un comunicat de presă, dat publicității duminică, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.

Potrivit sursei citate, în urma impactului, pasagerul de pe locul din dreapta față, un adolescent de 18 ani, din Maramureș, a decedat, iar cei trei pasageri aflați pe bancheta din spate, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, tot din Maramureș, și „șoferul”, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale și investigații.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

ACTUALIZARE ISU SĂLAJ

Sambata noaptea spre duminica, pompierii cehuani au fost solicitati sa intervina la un accident rutier grav petrecut pe Dj 108 D, intre localitatile Cehu Silvaniei si Arinis.
Pompierii au intervenit pentru descarcerarea a trei tineri din cei cinci ocupanti din autivehicul, unul dintre tineri (18 ani) fiind gasit decedat. Celelalte patru victime au fost transportate de patru echipaje ale ambulantei la Upu Smurd Zalau.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More