În fuga după voturi, politicienii dau bot în bot cu exact ce nu știu ei că există: realitatea. Acest animal mitologic le cam bântuie visele, iar acum prinde forme.
În plină campanie electorală premierul demis al României, Viorica Dăncilă, își continuă perindările prin toate cotloanele țării. Scopul ei și al întregii echipe de social democrați e unul cât se poate de fățiș. O imagine publică imaculată, ideală chiar, cu tendințe utopice, treabă total opusă tipologiei politicianului român.
În acest drum al ei, echipa Dăncilă a ajuns pe tărâmurile Sălajului, într-o localitate numită Buciumi. S-a încercat baia de mulțime, zâmbetele electorale, laudele egoiste, totul până la confruntarea cu cetățeanul de rând.
Mare i-a fost surpriza doamnei Dăncilă în momentul în care a fost luată la interogatoriu de un simplu om. Şi care e viitorul copiilor noştri, dacă dumneavoastră, aţi luat bani împrumut aproape în fiecare zi?, a fost întrebarea capcană a unui localnic.
Și o dată cu această simplă și logică interogație s-a pornit robinetul laudelor de sine. Dar cine a luat bani împrumut? Vai, Doamne, din contră, procentul datoriei externe a scăzut. Am dat drumul unor programe de investiții, am construit școala de aici, din localitatea dumnitale. Să redăm bucata de dialog, teatrală de-a dreptul, așa cum au preluat-o cei de la Adevărul via Zalău24.
Viorica Dăncilă: „- Ce bani? Cine a luat bani cu împrumut?”
„- Guvernul României, condus de dumneavoastră”, a replicat bărbatul.
Viorica Dăncilă: „- Guvernul României a adus România la cel mai mic grad de îndatorare. A preluat această guvernare cu un grad de îndatorare de 37,4% din PIB, şi acum gradul de îndatorare este de doar 35% din PIB. Cu toate acestea, am luat toate măsurile bune, inclusiv pentru PNDL-urile cu care s-au construit această şcoală”, a spus Viorica Dăncilă.
Oricum, oricât de chirițească pare situația, finalul este unul demn de consemnat. Marea clasă politică, înalții și făcătorii de bunăstare a celor mulți și umili, vor să rămână în istorie prin tiparul fotografiei electorale. Pe modelul „do a photo?”, doamna Dăncilă exclamă: „Am înţeles că vreţi să facem o poză!”
Replica localnicului e tăioasă și simplă, chiar general valabilă: „ -NU, nu m-aţi convins!”
P.S. : Am auzit că un alt „succes” electoral a fost atins și la Oradea, cel puțin așa scriu jurnaliștii de la același Adevărul.