polițiștii au efectuat controale pe șantierele din cartierul Zorilor, din Cluj-Napoca. S-a verificat modul în care este respectată legislația referitoare la protecția și paza bunurilor, legalitatea contractelor de muncă ale persoanelor care lucrează pe șantiere și modul în care sunt respectate cerințele de securitate în aceste locații.
Potrivit IPJ Cluj, la acțiunea desfășurată joi, 4 aprilie, au participat polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție, Serviciului Investigații Criminale, Criminalistic, polițiști din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca- Serviciul Control Urbanism, funcționari din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj- Serviciul Munca Nedeclarată și Serviciul Securitate și Sănătate în Muncă.
În cadrul acțiunii, au fost efectuate verificări pe 6 șantiere și au fost legitimate 36 de persoane. 5 firme de construcții, precum și cele beneficiare, au fost invitate la Serviciul Control Urbanism cu toate documentele pe care le dețin privind construcțiile pe care le edifică.
Totodată, au fost emise 14 înștiințări firmelor de construcții și firmelor beneficiare, identificate pe șantierele de construcții locuințe verificate, de către funcționarii din cadrul Inspectoratului de Muncă Cluj. Acestea vor trebui să prezinte toate documentele pe care le dețin privind angajarea muncitorilor găsiți pe șantiere și respectarea condițiile minime de sănătate și securitate în muncă.
Polițiștii vor continua acțiunile pentru respectarea legislației în vigoare în scopul prevenirii incidentelor în zona șantierelor.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.