Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șapte suspecți reținuți în urma perchezițiilor de ieri din Bistrița

0 19

perchezitii_cu_mascati_politisti

Poliţiştii au efectuat 17 percheziţii la mai multe imobile şi firme deţinute de persoane suspectate de comiterea a 21 de furturi din locuinţe şi din magazine. Şapte suspecţi au fost reţinuţi.

La data de 20 mai a.c., poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, împreună cu cei de la Poliţia Oraşului Năsăud, Secţiile nr. 4, 6 şi 7 Poliţie Rurală, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul Criminalistic, şi jandarmi din cadrul I.J.J. Bistriţa-Năsăud, au efectuat 17 percheziţii la locuinţele, sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R..

12 persoane sunt suspectate că, din luna mai 2012 şi până în prezent au comis, pe raza localităţilor Lunca Ilvei, Lechinţa, Leşu, Ilva Mare, Poiana Ilvei şi Ilva Mică, din judeţul Bistriţa-Năsăud, 21 de infracţiuni de tăinuire şi furt calificat din locuinţe şi din societăţi comerciale.

Suspecţii au sustras motorină, scule şi unelte folosite în construcţii, cauzând un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite o parte din bunurile sustrase, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi recuperării prejudiciului în cauză.

De asemenea, la sediul unei societăţi comerciale din oraşul Năsăud, a fost descoperit un autocar care era dat în urmărire la nivel naţional din luna ianuarie 2012, de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, fiind obiectul unei infracţiuni de abuz de încredere. Acesta a fost indisponibilizat până la clarificarea situaţiei juridice.

Şapte dintre suspecţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 41 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.