Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Scandal la protestul de vineri de la Cluj. Diverși ”lideri ai străzii” s-au luptat pe portavoce

0 69

Într-o perioadă în care în toată țara se scandează ”UNIȚI salvăm toată România”, la Cluj, protestatarii numai uniți nu sunt. Clujenii care au ieșit în ultimele zile în stradă, unii mânați de un spirit de solidaritate cu cei din toată țara, iar alții cu diferite intenții pe agendă, au reușit să spargă protestul în mai multe grupulețe.

Așa cum se știe, ardelenii sunt mai molcomi, se pornesc mai greu, astfel că la Cluj-Napoca protestele au început abia de miercuri, după ce marți a avut loc marea manifestare de la București.

Dacă la protestul de miercuri de la Cluj lucrurile s-au desfășurat cât de cât în limite normale, începând de joi seara în rândul protestatarilor au apărut și diversioniștii, cei care aveau alte intenții decât marea masă a manifestanților.

Reacțiile nu au încetat să apară pe paginile de pe Facebook dedicate evenimentelor anunțate și organizate la Cluj.

Primul eveniment anunțat pe Facebook a fost ”Cluj până la capăt”, eveniment inițiat de Dumitru Cornel Vîlcu, George Vasile, Ciprian Puscas, Radu Bm și Szakats Istvan, după cum arată pagina evenimentului, programat pentru miercuri seara.

Joi seara, clujenii s-au adunat din nou în Piața Unirii, însă de această dată au avut alți lideri, unii răsăriți parcă peste noapte în mijlocul protestatarilor. Și după cum se dovedește, cine zbiară mai tare, are dreptate, sau în acest caz, cine are portavocea în mână, câștigă bătălia liderilor protestului.

Potrivit unui mare număr de participanți, un bărbat cu portavocea în mână a deturnat mulțimea de protestatari din Piața Unirii, îndemnându-i să-l urmeze în marș pe străzile Clujului. Astfel, spun protestatarii, aceștia au obosit repede și au preferat să renunțe la marș și la protest, retrăgându-se spre case.

Mai mult, o manifestare pașnică în Piața Unirii, cu scandări împotriva corupției din politica românească și de sprijin a victimelor din clubul Colectiv, s-a transformat într-o manifestare cu conotații politice, în care bărbatul cu portavocea dădea tonul scandărilor, iar cei de lângă el îl urmau ca efect al spiritului de turmă.

Oameni buni, ce s-a întâmplat aseară la protest? Atmosfera de ieri nu s-a comparat cu cea de miercuri seara. Ieri am fost doar o adunătură de oameni care au scandat mecanic niște sloganuri fără sens. Am avut impresia că nimeni nu mai știa cu ce scop am ieșit în stradă. Inclusiv așa-zișii „lideri” pe care i-am avut aseară erau derutați, nu știau ce să facă. Multă lume a plecat înaintea marșului din cauză că tot ceea ce s-a întâmplat în Piața Unirii a fost doar un „show” pentru televiziune. Nu avem nevoie de absolut nimic regizat. Ceea ce facem nu este pentru mass-media. Nu împotriva manipulării protestăm? Voi știți de ce ați ieșit în stradă?”, a scris pe Facebook Ioana Popa, una dintre participantele la protest.

Cineva și-a însușit pe nedrept acest protest. Protestul s-a început cu un om, apoi un altul a ajuns în față alături de câțiva să îi acopere spatele, urmând apoi să preia inițiativa atât la slogan cât și la marș. Protestul este al nostru, al tuturor, toți trebuie să contribuim pt același lucru”, a scris Tatiana Costaș.

”Cine-i domnu’ cu portavoce? (ăla plinuț si bătrân)? De ce ia el deciziile și nu un student?Un om tânăr ? Unu’ ca noi. Nu vreau să ies la un protest condus de unu trecut prin ’89. Ne-a plimbat prin Mărăști… Nu era nevoie, noi trebuie sa ne axăm pe CENTRUL orașului și punct! Oamenii obosesc, mulți renunță pentru că sunt în vârstă și nu pot să meargă atât pe jos… Deci cine-i ăla ? CHIAR VREAU SĂ ȘTIU!” a răbufnit pe pagina evenimentului Nicu D. Cristian.

Iar răspunsul la aceste întrebări nu a întârziat să apară, bărbatul acuzat de toată lumea că deturnează protestul de la calea sa inițială fiind Horia Cristea, administrator la site-ul voceaclujului.ro.

Acesta a organizat și el un ”Event” pe Facebook, 6 Noiembrie-1 Decembrie 2015 ! Mobilizare nationala ! Clujul iese in strada, eveniment pe care l-a autointitulat ”mitingul meu”, după cum reiese dintr-o conversație purtată cu unul dintre protestatari.

print Horia Cristea

”Acest domn Cristea trebuie evitat diseară la miting; pe cât posibil să se facă o zonă liberă în jurul dânsului pt a fi foarte clar că nu e poftit la această mișcare cu atitudinea dânsului. Toată lumea e binevenită, însă astfel de oameni care agită spiritele încă de pe mediul online nu par să aducă un value add în strad”, a fost de părere Cristina Monica.

”Fiți foarte atenți. Feriți-vă de acest om pentru că este și violent. Nicu, ai grijă ca la proteste să fii înconjurat de mulți prieteni. Stai pe cât posibil pe lângă jandarmi. Este un om al PNL-ului. La toate protestele așa face și își închipuie că sunt organizate de el. La protestele pentru cei din Diaspora și-a adus cu el un negruț mort de beat să se bată cu alții care nu strigau ce a vrut el. Pe ăla l-au luat jandarmii cu duba atunci. Mare grijă”, a atenționat și Marius Ciubotaru.

Protestul nostru e ”mitingul meu”. Ba e al meu

Și totuși, oamenii nu s-au învățat minte din experiența neplăcută de joi seara, astfel că vineri, la evenimentul ”Nepăsarea ucide”, organizat de ”Fiecare cetățean, propriul politician”, harababura a fost la ea acasă în protestul clujenilor.

”Mai multe persoane au semnalat și s-au plâns de evenimentul de ieri, de atitudinea celor care s-au erijat ca „lideri” ba chiar i-au anunțat pe cei nemulțumiți că nu mai au ce căuta la protestul „lor”. E dreptul fiecăruia să iasă în stradă dar încercarea de acaparare a protestului nu este compatibilă cu mișcarea de stradă. Fiecare se poate exprima prin pancarte, bannere etc și să propună sloganuri. Dacă acestea sunt reprezentative și relevante vor prinde, vor fi adoptate. Dacă auziți sloganuri cu care nu sunteți de acord nu le strigați și evitați posibilii infiltrați sau deturnători”, a fost mesajul postat înaintea începerii protestului. 

Totuși, cei cu portavocea în mână au avut din nou câștig de cauză, reușind la un moment dat să-i enerveze la culme pe unii și să-i determine să părăsească protestul, în timp ce pe alții i-a obosit suficient cât să renunțe. Cel mai important moment a fost însă, când protestul s-a spart pur și simplu, un  grup rămânând în Piața Unirii, în timp ce alte grupuri au pornit în marș, unii spre Mărăști, iar alții spre Mănăștur. În același timp, însă, sute de protestatari, care au venit mai târziu la eveniment, nu au mai găsit pe nimeni în Piața Unirii, astfel că ori au renunțat, ori și-au căutat haotic pe străzi colegii de protest.

Dezamăgitor .. Circul de azi a fost doar o dovadă că suntem la fel ca ei. Am uitat de unde am pornit și care era scopul. În lupta pentru putere unii au înaintat. Strigăm să fim uniți, să facem o schimbare, dar din ce am vazut azi, fiecare vrea o schimbare mai bună pentru el. Azi Clujul s-a făcut de râs”, a replicat vineri seara și Cristina Elena.

”Manifestațiile din orașul nostru se transformă într-un protest doar anti-PDS și anti-Victor Ponta și Gabriel Oprea. Dar de PNL (=PDL) și de celelalte partide și politicieni nimic? Parcă protestam împotriva întregii clase politice…. eu unul nu mai ies în stradă până când nu o să se respecte promisiunea inițială, aceea de a schimba întreg sistemul. Ieri au fost oameni înjurați că strigau și contra PNL! Rușine! O grămadă de prieteni nu ma ies în stradă din cauza asta. Clujul va avea o prezență tot mai scăzută la proteste. Se caută un lider de stradă, nu un exponent al dreptei!”, a spus și Daian Cutu, care a avut dreptate, numărul participanților scăzând vizibil.

În replică, Horia Cristea a postat un mesaj incredibil: ”Crezi ca eu nu mai pot de dragul politicienilor. Am un singur prieten politician, dar tipul are coloana, e fost hocheist : Horia Sulea. E primar in Floresti. Alt prieten in politica nu am. M-am culcat in schimb cu multe tipe din PDL, organizatia de femei. E o problema ? :))))))))))))))))))))

CITIȚI ȘI: Clujenii au ieșit din nou în stradă: ”Jos mafia! Jos corupția!”

Altă Mărie, cu altă pălărie

Tot vineri seara, nemulțumirile mulțimii s-au îndreptat împotriva unui alt ”lider” răsărit din senin printre manifestanți. Un tânăr venit de la Timișoara a dat tonul scandărilor la un moment dat, însă mulțimea de clujeni a răbufnit după ce ”noul lider” a acordat un interviu pentru televiziune.

”Tipul ăla din Timișoara care ne-a condus azi ca pe niște oi este vândut. Și clujenii au căzut în plasă ca fraierii. Ne-a dus la dracu în praznic în Mănăștur. Mâine mergem în Florești sau în Apahida? Trebuia să îi îndesați portavocea în fund”, a comentat Cristian Suciu.

Horia Cristea, cel care și-a asumat protestul de joi seara a răbufnit vineri, când a văzut că-i este luat mitingul de sub nas: ”Nu ne place să ne fie confiscată mișcarea (zice tot cel care a confiscat joi seara mișcarea n.r.) De ce a dat Vlad Crișan interviu la România TV în numele mitingului. Vlad Crișan care este rudă cu Oleleu (lider PSD Cluj)?”

În timp ce ”liderii” se certau, însă, mare parte a mulțimii, scârbită de scenele la care asistă, s-a retras încet spre casă și căldură, astfel că la ora 23 în Piața Unirii au mai rămas doar o mână de oameni.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More