Un apel la 112 a anunțat luni dimineața în jurul orei 08:50 faptul că un scandal a izbucnit intre doi șoferi, pe strada Clujului din Gherla.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că în urma unei șicanări în trafic produs pe raza localității Bonțida, între un șofer de TIR din Germania și șoferul unui autocar din Bistrița, cei doi s-au luat la ceartă pe strada Clujului din Gherla, adresându-și injurii și cuvinte jignitoare.
Conflictul izbucnit între cei doi șoferi a fost aplanat de oamenii legii, acestora aplicându-se sancțiuni contravenționale pe baza legii 61/1991, pentru adresare și expresii jignitoare.