Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Scene cutremurătoare pe stadionul Dinamo. Patrick Ekeng, comemorat de colegi, oficiali și suporteri

1 95

Întreaga suflare dinamovistă este în doliu de o săptămână, după decesul mijlocașului camerunez Patrick Ekeng, pe terenul de fotbal, în timpul unui meci între Dinamo București și Viitorul Constanța.

Trupul neînsufleţit al fotbalistului Patrick Ekeng a fost ridicat, vineri dimineaţă, de la Instititutul Naţional de Medicină Legală (INML) de către membrii familiei, pentru ca apoi să fie depus la stadionul din Ştefan cel Mare pentru ca sportivii şi suporterii să-şi poată lua rămas bun.

Sute de suporteri au umplut tribuna stadionului Dinamo, cortegiul funerar cu sicriul lui Patrick Ekeng fiind întâmpinat cu aplauze la intrarea pe stadion de fani, foștii colegi de echipă, membrii staff-ului dinamovist, sau alți oficiali.

Tot pe stadionul Dinamo, sfâșiate de durere, se află și soția și mama fotbalistului care la doar 26 de ani a trecut în neființă săptămâna trecută.

Sicriul a fost depus pe o scenă instalată pe teren, la câțiva metri de locul în care în urmă cu o săptămână, în minutul 70 al partidei cu FC Viitorul, fotbalistul s-a prăbușit pe gazon suferind un stop cardio-respirator. Sicriul învelit cu un steag alb-roșu cu sigla clubului Dinamo și drapelul Camerunului, iar în față a fost așezată o coroană pe care era scris cu flori numărul 14, purtat de jucător la Dinamo.

Îmbrăcați în negru și cu ochii în lacrimi, jucătorii din lotul condus de Mircea Rednic au trecut prin fața sicriului și au transmis condoleanțe familiei fostului lor coleg.

Doi preoți catolici au oficiat o slujbă de aproximativ 15 minute, în limbile franceză și română.

La ceremonie a fost prezent și vicepreședintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Robert Pongracz, care a depus o coroană de flori din partea LPF.

Fanii au afișat mai multe bannere, atât la intrarea în Stadionul Dinamo, cât și în interior. Printre acestea se numără: ‘Încă un câine a părăsit prematur haita / Peste durere pierderii să treceți sfidând soarta’, ‘Un gol în inima noastră’, ‘fotbaliști decedați, soldați asasinați, voi ce guvernați?’, ‘Este dezarmant să auzim întruna că medicii salvează, dar nu întotdeauna’, ‘O alta zi tristă în fotbalul mizer / Odihnește-te în pace câine rebel’, ‘Toți câinii merg în rai’, ‘Bon voyage, Patrick’, iar în Peluza ‘Cătălin Hîldan’, locul galeriei dinamoviste, a fost arborat un steag negru. De altfel, de jur împrejurul terenului au fost arborate eșarfe de culoare neagră. De asemenea, pe tabela de marcaj a arenei a fost afișat un portret al lui Patrick Ekeng alături de numărul 14 pe care l-a purtat pe tricou și mesajul ‘Patrick Ekeng — câine și după moarte’. De asemenea, pe tabelă au rulate imagini cu Patrick Ekeng și golul marcat de acesta în semifinala cu Steaua din Cupa României.

Înmormântarea fotbalistului va avea loc zilele următoare, la Yaounde (Camerun), localitate unde Patrick Ekeng s-a născut în urmă cu 26 de ani, în 26 martie 1990.

Clubul Dinamo a anunțat că numărul 14, purtat pe tricou de Patrick Ekeng, a fost retras pentru totdeauna.

Reprezentanţii INML au făcut publice rezultatele disecţiei ce a fost efectuată, marţi, pe inima lui Patrick Ekeng iar medicii legişti au constatat că fobalistul prezenta mai multe „aspecte patologice”, printre care cord mărit şi multiple anomalii coronariene.

Conform unor surse medicale, anomaliile desoperite la fotbalistul Patrik Ekeng sunt de origine genetică „predominante la sexul masculin şi la rasa neagră”. Potrivit sursei citate în 95 la sută dintre situaţii, aceste anomalii puteau fi depistate la un control mai amănunţit, dar există situaţii rare în care aceste afecţiuni să nu fie descoperite.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Sorin spune

    Caine pana la moarte si dincolo de ea. Foarte triste momentele din Groapa, dar frumoase in acelasi timp, cand vedem sutele si miile de dinamovisti care-si plang fratele, Drum bun, Patrick!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More