Scene sângeroase la Mecca. Peste 100 de oameni au murit și alte sute au fost rănite de o macara ce a căzut peste mulțime
Cel puțin 107 persoane și-au pierdut viața și aproximativ 238 de persoane au fost rănite, după ce o macara de mari dimensiuni s-a prăbușit vineri peste Moscheea Sfântă de la Mecca, transmit agențiile internaționale de presă.
Înregistrările video și fotografiile postate pe rețelele de socializare arată numeroase victime pline de sânge pe podeaua din incinta moscheii.
Moscheea de la Mecca este considerată cel mai sfânt loc al islamului și locul unde se desfășoară pelerinajul anual (haj) la care orice musulman trebuie să participe măcar o dată în viață.
Incidentul a avut loc în urma unei furtuni puternice, vântul doborând pur și simplu uriașa macara, ce era folosită la lucrările de restaurare şi extindere a lăcaşului de cult.
Moscheea era plină, pentru că este zi de odihnă şi rugăciune. Imediat după incident, autoritățile au anunțat peste 60 de morți și sute de persoane rănite, însă bilanțul persoanelor decedate a crescut în timpul nopții la peste 100.
Pelerinajul va începe pe 21 septembrie, când sunt aşteptaţi sute de mii de musulmani.
Imaginile publicate pe internet de martori și agențiile internaționale de presă sunt cu adevărat cutremurătoare.
https://www.youtube.com/watch?v=SqxwoQLpC0A
https://youtu.be/wUgmTO88clc
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.