Scumpiri în lanţ de la 1 octombrie. A crescut preţul la gaze, carburanţi, curent electric şi alte produse din topul inflaţiei
Gazele se scumpesc de astăzi cu 6%, factura urmând să fie mai mare cu aproximativ 4 lei la o gospodărie medie, tarifele la electricitate urcă cu 0,030 lei/MWh, iar la carburanţi preţul creşte din cauza majorării accizelor, lansând în cascada scumpirilor produse cu cele mai mari ponderi în inflaţie.
Scumpirea gazelor şi a energiei electrice a fost anunţată săptămâna trecută de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar scumpirea carburanţilor era aşteptată încă din 30 august, când Guvernul a adoptat o ordonanţă care prevede majorarea accizelor în două etape, la 15 septembrie şi la 1 octombrie. În prima etapă, preţul carburanţilor – motorină şi benzină – a trecut pragul de 5 lei/litru, de la 4,1-4,3 lei/litru în perioada anterioară.
Şi gazul petrolier lichefiat (GPL), utilizat cel mai mult de taximetre, a urcat de la 2,2 la 2,7 lei/litru, iar unele companii de taxi din Bucureşti, care percepeau tarife de 1,39 lei/kilometru, şi-au anunţat recent intenţia de a mări aceste tarife la 1,65-1,69 lei/kilometru, din 1 octombrie.
Ca urmare a scumpirii combustibililor, sunt de aşteptat şi scumpiri la produsele la care aceştia au ponderi mari în costul de producţie/transport. Alimentele, în general, au ponderi mari în costuri cu transportul, iar la pâine se adaugă şi influenţa gazelor utilizate în cuptoare.
Produsele din grupa energetică (gaze, curent, termoficare) însumează 10% din ponderea coşului de produse şi servicii pe care se calculează inflaţia, iar pâinea are o pondere de 5%. În primele opt luni din 2017, aceste produse s-au scumpit cel mai mult, cu peste 4%, urcând media naţională – inflaţia – la 0,5%. Analiştii avertizează că inflaţia ar putea depăşi cota de 3% încă din primul trimestru al anului viitor, având în vedere influenţa de tip „cascadă” a preţurilor la energie şi carburanţi în evoluţia preţurilor la celelalte preţuri din coşul de consum al populaţiei.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.