Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Se întâmplă în România: Urmărit penal, fostul șef al Poliției Române, a revenit ca șef la Direcția Generală Anticorupție

0 5.123

Fostul şef al Poliţiei Române Cătălin Ioniţă, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată, a revenit în postul de director general al Direcţiei Generale Anticorupţie, pe care îl obţinuse prin concurs, potrivit MAI.

Instituţia susţine că un poliţist poate fi eliberat dintr-o funcţie ocupată prin concurs în cazul în care pe numele său a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi dobândeşte calitatea de inculpat, iar până la acest moment MAI nu a primit nicio informare oficială de la vreo instituţie a statului cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acestuia.

Într-un comunicat de presă transmis joi, MAI spune că din momentul încetării împuternicirii sale la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul principal de poliţie Cătălin Ioniţă a revenit pe funcţia câştigată prin concurs, potrivit legii, respectiv director general al Direcţiei Generale Anticorupţie.

MAI susţine că la acest moment nu este în situaţia legală care să permită schimbarea lui Cătălin Ioniţă din postul de director general al Direcţiei Generale Anticorupţie.

“Conform prevederilor legale, un poliţist poate fi eliberat dintr-o funcţie ocupată prin concurs în cazul în care pe numele său a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi dobândeşte calitatea de inculpat. Facem precizarea că în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu a primit nicio informare oficială de la vreo instituţie a statului cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acestuia. Astfel, în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu este în situaţia legală care să permită schimbarea domnului chestor principal Cătălin Ioniţă din postul de director general al Direcţiei Generale Anticorupţie. Acest lucru se poate face numai la solicitarea acestuia. De asemenea, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizeaz[ Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea, MAI anunţă că joi a fost învestit în funcţie noul inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestor general Ioan Buda. Totodată, începând de astăzi la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a fost împuternicit comisarul şef Adrian Popescu, care a ocupat până în prezent funcţia de adjunct al inspectorului general al Poliţiei de Frontieră.

Fostul şef al Poliţiei Române Cătălin Ioniţă, care a demisionat marţi din funcţie, este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată, fapte comise în perioada în care era şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1, dosarul fiind constituit în 2018, a anunţat miercuri DNA.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii: IONIŢĂ ALEXANDRU-CĂTĂLIN, la data faptelor şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, în prezent chestor principal de poliţie, sub aspectul comiterii infracţiunilor de: trafic de influenţă, fals în declaraţii, în formă continuată; DINU PETRUŢA sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă”, a transmis DNA, precizând că dosarul penal a fost constituit în anul 2018.

Conform procurorilor, în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, Cătălin Ioniţă “a pretins de la Petruţa Dinu (persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare din suprafaţa respectivă, promiţând în schimb că îi va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie”.

DNA afirmă că Petruţa Dinu a a promis cedarea cu titlu gratuit a celor 4 hectare de teren lui Cătălin Ioniţă.

“Ca urmare a demersurilor făcute de suspect, la data de 03 decembrie 2010, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a judeţului Ilfov a emis titlul de proprietate în favoarea suspectei Dinu Petruţa şi a altor trei persoane asupra a 18,17 hectare. Ulterior, la data de 19 martie 2015, persoanele beneficiare ale terenului au vândut întreaga suprafaţă suspectului Ioniţă Alexandru-Cătălin şi unei alte persoane din familia acestuia. Conform înţelegerii anterioare, cumpărătorii au achitat doar preţul de 70.000 de euro pentru suprafaţa de 14 hectare (preţul convenit fiind de 5.000 euro/hectar), restul de 4,17 hectare fiind cedate cu titlu gratuit”, susţine DNA.

De asemenea, DNA consemnează şi că în declaraţiile de avere din perioada 2015 – 2018, Cătălin Ioniţă “a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la terenul în cauză, de fiecare dată menţionând doar o suprafaţă de 18.174 m2 (1,8 hectare), adică 10% din suprafaţa reală dobândită”.

Chestorul Cătălin Ioniţă s-a prezentat la DNA, miercuri, susţinând că va lupta “până în pânzele albe” pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

“Am fost citat în 18 iunie pentru a mi se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar. Am considerat că este de datoria mea să fac un pas înapoi pentru a proteja imaginea Ministerului de Interne şi a Poliţiei Române. Demisia mea este un gest de demnitate şi onoare”, a declarat Cătălin Ioniţă.

El a spus că nu îşi face probleme pentru că este nevinovat, cariera sa fiind “impecabilă”.

“Cariera mea este impecabilă şi voi merge până în pânzele albe să îmi dovedesc nevinovăţia. (…) Nu există nicio abatere a mea de la lege şi de la morală şi voi demonstra acest lucru. Dincolo de suprinderea pe care o am, am determinarea să clarific aceste aspecte”, a mai spus fostul şef al Poliţiei Române.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.