Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sectorul HORECA se poate redeschide cât mai curând dacă își vaccinează angajații

0 589

Reprezentații industriei ospitalității ar trebui să-și îndemne angajații să se vaccineze, pentru a ajuta la relaxarea propusă pentru 1 iunie, a spus premierul Florin Cîțu, după ședința de guvern.

Astfel, cu tot personalul vaccinat, în restaurante ar putea să nu se mai țină cont de rata de incidență.

Florin Cîțu, prim-ministrul României: „În discuţia pe care am avut-o cu HORECA ieri am spus foarte clar, şi au fost de acord cei din acest sector să vaccineze, să ajute la vaccinarea tuturor angajaţilor din sector HORECA. Este nevoie de un efort comun. Dacă vom avea, de exemplu, toate persoanele vaccinate în sectorul HORECA putem să discutăm poate de sectorul HORECA care să nu mai depindă de rată de incidență, sau să depindă altfel de rată de incidență, să nu fie la fel cu celelalte industrii.”

Marți, premierul a avut discuții cu reprezentanții industriei ospitalității, cu privire la revenirea la normalitate de la 1 iunie. Restaurantele ar urma să funcționeze la interior la o capacitate de cel mult 50%, iar reprezentanții sectorului HoReCa spun că sunt dispuși să suporte costurile cu testarea rapidă a clienților.

Dacă o să avem toate persoanele vaccinate, putem să discutăm să nu mai depindă sectorul HoReCa de rata de incidență. E un scenariu de lucru… Trebuie să vedem cum evoluează cazurile”, a declarat Florin Cîțu miercuri.

Premierul spune că nu se ia în calcul o carantină generală

Premierul Florin Cîțu dă asigurări că autoritățile nu iau în calcul o carantină generală, după ce Andreea Moldovan a spus că două săptămâni de carantină națională „ar face minuni”.

„Nu luăm în calcul o carantinare. M-am opus din primul moment. Am spus că nu va exista în România un lockdown generalizat, nu va exista nicio carantinare. Mergem, așa cum vedeți, în direcția relaxării, dar cu această condiție – să ne vaccinăm cu toții. Este foarte important să înțelegem – 1 iunie se poate întâmpla doar dacă ne vaccinăm. Altfel nu avem șanse”, spune Florin Cîțu.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.